NordNews
Avem ce spune

Dezmințire | NordNews.md

Portalul de știri NordNews.md își asumă responsabilitaea pentru furnizarea și mediatizarea unei informații neverificate din surse suficiente și credibile. Echipa redacțională își cere scuze față de cititorii site-lui și partea vizată în ancheta jurnalistică „ACORD GRUP”, publicată pe data de 12 noiembrie 2020. Redacția recunoaște faptul că informațiile care au fost comunicate în articolul „Caracatița oamenilor puterii și a banilor lui Igor Dodon” a lezat reputația profesională a Societății de Asigurări „ACORD GRUP” SA.

Prin urmare, secvența: „În noiembrie 2016, Anticorupție.md scria că Victor Gaiciuc este administrator al companiei de asigurări „Acord Grup”. Societatea pe acțiuni a fost fondată în 2002 și are un capital social de 37 de milioane de lei. Totodată, în aprilie 2015, Gaiciuc a devenit președinte al consiliului Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule din Moldova (BNAA).

Gaiciuc este și partener de afaceri al companiei în domeniul aviației civile „VALAN”. Companiile în cauză, sub patronajul lui Victor Gaiciuc și Alexandr Zagrebelnîi (proprietarul „VALAN”), sunt implicate în scheme de îmbogățire ilicită și spălare de bani. Astfel, compania „VALAN”, în baza unor contracte dubioase, operează zboruri cu elicoptere și aeronave în mai multe țări de risc. Pentru realizarea anumitor zboruri neoficiale în zone necontrolate sau de conflict armat (în afara contractelor), „VALAN” obține bani în numerar care sunt depozitați pe conturi ale companiilor off-shore, înregistrate în unele țări din Golful Persic.

La rândul său, compania „Acord Grup” face asigurări fictive ale aeronavelor și echipajelor companiei „VALAN”. Aceste scheme funcționează de mai bine de 10 ani și sunt protejate de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care încă din perioada de când deținea funcția de ministru al Economiei, de comun cu Gaiciuc și Zagrebelnîi, este beneficiarul resurselor financiare, obținute ilegal din schemele în cauză, cu utilizarea companiilor off-shore.

De menționat că statutul funcției pe care o deține Victor Gaiciuc (inclusiv cea de dinainte de ministeriat), interzice prin lege exercitarea funcțiilor de administrator în companii private.”, nu are un substrat factologic. Portalul de știri NoreNews.md nu a țintuit lezarea onoarei Societății de Asigurări „ACORD GRUP” SA, dar mediatizat o informație de interes public, care, de altfel, a fost deja luată în vizor.

Informația adusă la conuștință reporterilor NordNews de către reprezentanții Societății de Asigurări „ACORD GRUP” SA  reflectă următoarele:

„Pe parcursul a 18 ani a activității sale pe piața asigurărilor, Societatea de Asigurări   „ACORD GRUP” SA în temeiul Legii cu privire la asigurări, Nr. 407 din 21.12.2006 a fost și este supravegheată de Comisia Națională a Pieții Financiare. De asemenea, in temeiul Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, Nr. 190-XVI din 26.07.2007 și Nr. 308 din 22.12.2017, SA „ACORD GRUP” a raportat permanent tranzacțiile de proporții.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata