Dialog moldo-finlandez la Chișinău

Aspectele colaborării moldo-finlandeze au fost discutate astăzi în cadrul întrevederii secretarului de stat, Tatiana Molcean, cu ambasadorul Republicii Finlanda în țara noastră, cu reşedinţă la Bucureşti, Päivi Pohjanheimo. 

În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte ale cooperării moldo-filandeze, fiind constatat interesul reciproc pentru impulsionarea acestora în diferite domenii – politic, economic, cultural, mediu, etc. Interlocutorii au avut un schimb de opinii privind modalităţile de intensificare a relaţiilor de cooperare, un accent aparte fiind pus pe sprijinul acordat de Finlanda în procesul de modernizare şi integrare europeană a Republicii Moldova.

În context, Tatiana Molcean și Päivi Pohjanheimo,  au făcut un schimb de opinii pe marginea proiectului agendei și mersul pregătirilor pentru vizita la Chişinău a ministrului Afacerilor Externe al Finlandei, convenită anterior pentru luna iunie 2018.

leave a reply