NordNews
Avem ce spune

Directorul AGEPI despre noua Lege privind dreptul de autor și drepturile conexe: Toți s-au arătat mulțumiți de acest proiect

După criticile aduse de către Asociația Națională „Copyright” și Asociația Națională a Producătorilor de Fonograme și Interpreți, directorul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Eugeniu Rusu, a venit cu mai multe precizări  la nouă Lege privind dreptul de autor și drepturile conexe. Potrivit lui, noile prevederi vin cu un șir de îmbunătățiri, iar procedura de consultare a fost respectată, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, directorul AGEPI a declarat că legea în vigoare a fost aprobată încă în 2010, iar noul proiect vine cu ajustări care se impun situației actuale. De asemenea, proiectul vine cu precizări și cu privire la remunerațiile compensatorii.

„Se stabilește un procent fix, având în vedere că în legea în vigoare se stabilește cel puțin 3%. Se vine cu o previzibilitate atât pentru organizațiile de gestiune colectivă, cât și pentru agenții economici în vederea stabilirii cheltuielilor pe care urmează să le aibă”, explică Eugeniu Rusu.

De asemenea, proiectul vine să asigure mai multă transparență și control în ceea ce ține de colectarea taxelor pentru drepturile de autor, astfel încât mai mulți bani să ajungă anume la autori.

„Eu am avut o ședință cu ministrul culturii, cu toate uniunile de creație – a scriitorilor, a pictorilor, a cineaștilor și ei s-au arătat mulțumiți de acest proiect de lege”, a precizat directorul AGEPI.

Asociația Națională „Copyright” și Asociația Națională a Producătorilor de Fonograme și Interpreți (ANPFI) au adresat o scrisoare deschisă conducerii țării în care atenționează că proiectul Legii drepturilor de autor este în incompatibilitate absolută cu statutul Moldovei de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Reprezentanții celor două asociații, în numele a peste 650 de artiști, compozitori, interpreți și alte categorii de membri titulari, afirmă că Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală  (AGEPI) acționează împotriva titularilor de drepturi.

Amintim că, acum o săptămână, cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege care vizează armonizarea legislației din domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe la reglementările acquis-ului comunitar european. Documentul are menirea de a oferi un grad ridicat de protecție autorilor și titularilor de drepturi de autor și conexe.

Astfel, proiectul prevede uniformizarea normelor legale din domeniul proprietății intelectuale cu referire la asigurarea respectării drepturilor; reglementarea dreptului interpreților de a obține o plată anuală suplimentară; completarea listei de drepturi patrimoniale exclusive ale interpreților și altor subiecți ale drepturilor conexe; stabilirea unor reguli unice pentru gestiunea colectivă a drepturilor de autor și conexe; limitarea comisionului de gestiune până la 30%; obligația întocmirii și publicării unui Raport anual de transparență de către organizațiile de gestiune colectivă.

Noua lege va avea beneficii pentru toate părțile interesate din domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe. În mod special, de pe urma acestei legi vor avea de profitat autorii și titularii de drepturi de autor și conexe: va crește remunerația ce li se cuvine, ținând cont de libertatea de negociere și stabilirea tarifelor în metodologii, de mecanismul clar și echitabil cu privire la retribuția compensatorie, de recunoașterea unor noi drepturi (de exemplu, remunerația anuală suplimentară), de micșorarea comisionului de gestiune pentru organizațiile de gestiune colectivă și de noile pârghii privind accesul la orice informație ce ține de gestionarea drepturilor.

Proiectul urmărește scopul de asigurare a unor standarde înalte de guvernanță, gestiune financiară, transparență și raportare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"