NordNews
Avem ce spune

Dmitri Gordon: Ucraina ar putea distruge armata 14 din Transnistria

Dacă Maia Sandu s-ar adresa Ucrainei pentru a elibera Republica Moldova de armata a 14-a rusească, ucrainenii ar putea îndeplini această cerință, susține jurnalistul Dmitri Gordon. Potrivit acestuia, Transnistria reprezintă un pericol nu doar pentru țara noastră, dar și pentru Ucraina, iar armata ucraineană ar putea produce o lovitură distrugătoare armatei rusești, situată la hotar.

Pe teritoriul Republicii Moldova, care este pentru Ucraina o țară prietenoasă, există o formațiune ilegală care se numește Transnistria.  Nu există așa stat Transnistria- dar există  statul Republica Moldova. Transnistria a apărut după ce armata a 14-a rusească a intrat acolo și stă și până astăzi. Problema Ucrainei constă în faptul că suntem obligați să ținem la hotarul cu Republica Moldova trupe care ar putea lupta pentru eliberarea regiunilor Herson, Zaporojie sau Donbas. Ținem trupele acolo deoarece înțelegem că din partea Transnistriei poate fi infiltrată în Ucraina armata 14. Dacă conducerea Republicii Moldova, președintele Maia Sandu,  s-ar fi adresat Ucrainei cu rugămintea de a elibera Moldova de armata rusească, cred că s-ar putea îndeplini această cerință, deoarece aceasta privește interesele naționale ale Ucrainei, a declarat jurnalistul ucrainean.

Armata a 14-a „de gardă” Sovietică/Rusă (în rusă 14-я гвардейская общевойсковая армия) a fost o unitate militară strategic-operativă din cadrul forțelor armate al Uniunii Sovietice  (1942–1992), și de asemenea, pentru o scurtă perioadă de timp, o unitate a forțelor armate ale Federației Ruse (1992–1995).

Este notoriu cunoscută pentru implicarea  sa în războiul din Transnistria în perioada iunie–iulie 1992, fapt care a dus la apariția și independența de facto a unui stat separatist  față de Republica Moldova.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"