NordNews
Avem ce spune

DOC/ Declarația Summitului Parteneriatului Estic: „Parteneriatul nostru permite apropierea dintre UE și partenerii săi est-europeni”

Alături de șefii de state și guverne ai Armeniei, Azerbaidjanului, Georgiei și Ucrainei, de liderii statelor membre UE, precum și de reprezentanții instituțiilor Uniunii Europene, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adoptat Declarația comună a Summitului Parteneriatului Estic (PaE). 

În declarație se menționează despre îngrijorarea privind destabilizarea și încălcările continue ale principiilor dreptului internațional în multe părți ale regiunii Parteneriatului Estic – „care reprezintă o amenințare la adresa păcii, securității și stabilității”.

Documentul prevede consolidarea legăturilor politice și economice ale acestor țări cu statele membre. Experţi în politică externă afirmă că Summitul Parteneriatului Estic e o oportunitate bună pentru aprofundarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acestei platforme, în special cele cu aspirații europene.

„Ne-am reunit pentru a reafirma angajamentul nostru ferm față de Parteneriatul estic strategic, ambițios și orientat spre viitor, care rămâne ferm bazat pe valori fundamentale comune, interese reciproce și proprietate comună, responsabilitate, incluziune, diferențiere și responsabilitate reciprocă. Ca dimensiune specifică a Politicii Europene de Vecinătate, parteneriatul nostru permite să apropiem Uniunea Europeană și partenerii săi din Europa de Est. Acesta urmărește să promoveze stabilitatea, prosperitatea și cooperarea reciprocă și să promoveze angajamentul nostru față de reformele necesare și să abordăm provocările globale și regionale cu care ne confruntăm în beneficiul tuturor cetățenilor noștri”, se arată în declarația comună a participanților la Summit.

În scrisoarea sa de invitație la summit, președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat că este important să fie combătută reticenţa faţă de vaccinul anti-COVID și dezinformarea. Oficialii au mai abordat şi subiectul creșterii prețurilor la energie și impactul asupra cetățenilor. Liderii au discutat aspectele externe ale migrației, interacțiunea cu țările terțe în acest domeniu și finanțarea necesară. În ajun, preşedintele Maia Sandu a susţinut un discurs la cea de-a zecea reuniune anuală a Conferinței Autorităților Regionale și Locale a Parteneriatului Estic.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut mai multe întrevederi oficiale, între care cu vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell, cu președintele Consiliului European, Charles Michel şi cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Țara mea se confruntă cu multiple provocări în prezent. Trebuie să depășim pandemia care s-a întins prea mult. Trebuie să curățăm instituțiile publice și să avansăm în reforma sectorului justiției. În același timp, trebuie să oferim oportunități economice și standarde de viață mai bune cetățenilor noștri de acasă, navigând în același timp printr-o criză economică majoră”, a declarat Maia Sandu.

O noutate a summitului Parteneriatului Estic din acest an este participarea Moldovei, Ucrainei și Georgiei în format „Trio asociat”, iar ele ar putea obține mai multă asistență din partea UE, consideră Mihai Mogâldea de la Institutul de Politici și Reforme Europene, citat de radiochişinău.md. Analistul mai spune că, în relația Moldova – UE, summitul va contribui la definitivarea agendei de asociere pentru următorii șase ani. Aspectele cooperării în formatul Trio Asociat, au fost discutate în urmă cu o lună, la Bruxelles, în cadrul întrevederii premierului Natalia Gavrilița și a omologilor săi din Georgia și Ucraina, cu președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Ultimul Summit al Parteneriatului Estic a avut loc în anul 2017.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata