NordNews
Avem ce spune

DOC // Episcopului Marchel îi place biciuiala. Deputații PAS vor fi lipsiți de spovedanie

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate nu vor avea acces la mărturisire și împărtășanie în bisericile din Eparhia de Bălți și Fălești, până la Duminica Cincizecimii (Rusaliile), în anul 2022. O dispoziție în acest sens a fost semnată recent de Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel. Aceasta a fost expediată tuturor celor 136 de biserici și 5 mănăstiri din Eparhia dată.

Potrivit Arhiepiscopului de Bălți, deputații care au votat pentru ratificarea Convenției de la Istanbul sunt „oameni fără de Dumnezeu”.

„Majoritatea parlamentară de la Chișinău au votat, totuși, și în a doua lectură “Convenția europeană” care, chiar dacă avînd multe și bune intenții, este de-a dreptul periculoasă la cel mai înalt grad, pentru că ascunde în matca sa o surpriză distrugătoare, capabilă să dea peste cap toate, precum că, pretinsele ei planuri nobile și frumoase.

Vorba este despre așa-zisa libera alegere de către copii a schimbării genului. Pe aceasta am asemănat-o cu moftul copilului care vrea să se joace cu chibritele, joc, care, chiar la prima vedere, se arată a fi periculos pentru posibelele lui consecințe. Dar dacă gîndim mai adînc, e lesne de înțeles, că asta nu este un simplu joc.

Spre uimirea noastră înțelegem cam tîrziu, că majoritatea deputaților noștri nu conștientizează chemarea și obligațiunea lor de a înlesni viața poporului, ceea ce prevede atitudinea diosebită și atenția marită generației în creștere, generație, care este vulnerabilă mai ales în perioada vîrstei de formare.

[…] Istoria n-a cunoscut o altă mai sfruntată răzvrătire a omului împotriva Ziditorului său. Chiar dacă asemenea rătăciri au pus stăpînire pe veacul de acum și pe mințile multora, vrîndu-se în halul acesta îmbrăcată în feșmîntul normalității, găsim de cuviință, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o curmăm. Prin cuvînt ! Prin dojeneală și mustrare ! Prin chemare la pocăință, ceea ce va să însemne un pas către îndreptare, corectare, pentru că în aciasta constă misiunea bisericii dar și al creștinului.

Așa dar, în lumina celor spuse mai sus, BINECUVINTEZ votanților Legii distrugătoare de suflet numită “Convenția europeană” li se interzice Sfînta Împărtășanie în Bisericile din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești a Bisericii Ortodoxe din Moldova pînă la Duminica Cinzecimii a. 2022”, se arată într-un comunicat emis de Arhiepiscopul de Bălți, Marchel.

Totodată, Clerul și Enoriașii Eparhiei de Bălți și Fălești solicită „încetarea rugăciunilor pentru așa conducere a țării care este lipsită de rațiune morală și duhovnicească”.

„Înalt Preasfințite Stăpâne, cerem binecuvântarea și susținerea Sfinției Voastre de a înceta rugăciunile pentru așa conducere a țării care este lipsită de rațiune morală și duhovnicească, fiind distrugătoarea tradițiilor și societății creștine”, se arată în adresarea către episcopul Marchel.

Amintim că, Parlamentul a adoptat, în lectură finală, proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul). Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 14 octombrie curent. În favoarea inițiativei au votat 54 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate.

Prin ratificarea Convenției, autoritățile R. Moldova s-au angajat ca violența împotriva femeilor să fie pedepsită conform legii. De asemenea, vor fi alocate resurse pentru asigurarea funcţionalităţii centrelor de criză pentru victimele violenței, linii telefonice de urgenţă, disponibile 24/24 ore, adăposturi pentru victimele violenţei, servicii de consiliere psihologică şi juridică, dar și alte măsuri în acest sens. Fiecare autoritate publică va analiza, estima şi planifica resursele necesare în vederea asigurării implementării Convenției.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"