NordNews
Avem ce spune

DOC/ Igor Dodon mai pierde un proces legat de alegerile prezidențiale pierdute

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins recursul depus de Igor Dodon și mențin încheierea Curții de Apel (CA) Chișinău prin care a fost declarată inadmisibilă cererea acestuia pe faptul implicării în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și 15 noiembrie 2020 a persoanelor străine – Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul României, Ludovic Orban, și Președinta formațiunii ,,Uniunea Creștin Democrată din Germania”, Annegret Kramp-Karrenbauer, scrie zdg.md

Printr-o decizie dictată luni, 30 noiembrie, CSJ a respins recursul depus de Igor Dodon și menține încheierea din 17 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și încheierea din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Dodon privind constatarea faptului implicării în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 01 noiembrie 2020 și 15 noiembrie 2020.

Decizia este irevocabilă.

dodon csj by Ziarul de Gardă

 

La 16 noiembrie 2020, avocatul lui Igor Dodon a depus o cerere cu privire la constatarea faptului implicării în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și 15 noiembrie 2020 a persoanelor străine – Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul României, Ludovic Orban, și Președinta formațiunii ,,Uniunea Creștin Democrată din Germania”, Annegret Kramp-Karrenbauer.

La 17 noiembrie, judecătorul a decis declinarea competenței de examinare a cererii și a dispus transmiterea acesteia către Curtea de Apel Chișinău, pentru examinare, conform competenței jurisdicționale materiale.

Ajunsă la Curtea de Apel Chișinău, vineri, 20 noiembrie, pretinsa acțiune înaintată de către Igor Dodon a fost declarată inadmisibilă, pe motiv că aceasta nu corespunde exigențelor legale, iar reclamantul nu a înlăturat neajunsurile invocate de către instanță, deși, la data de 19 noiembrie 2020, a expediat în adresa instanței răspuns la notificarea instanței de apel, expimându-și în acel răspuns doar dezacordul cu soluția Judecătoriei Chișinău.

Completul de judecători precizează că, în cererea sa, Igor Dodon nu a invocat pretenții clare, precum și participanții/pârâții la proces împotriva cărora a înaintat acțiunea.

Conform hotărârii din 20 noiembrie, încheierea a putut fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de o zi de la pronunțare, prin intermediul Curții de Apel Chișinău, lucru care și s-a întâmplat.

Document (2) by Ziarul de Gardă

 

Alegerile prezidențiale din 15 noiembrie au fost recunoscute de către observatorii internaționali, însă președintele în exercițiu, Igor Dodon, a acuzat, în prima sa declarație publică, „încălcări fără precedent” și a promis că va contesta rezultatele scrutinului.

„Staff-ul nostru electoral a fixat mai multe încălcări, fără precedent, în acest scrutin prezidențial. Este vorba de blocarea dreptului de vot pentru cetățenii R. Moldova care locuiesc în stânga Nistrului, este vorba de transportarea alegătorilor în țările membre ale Uniunii Europene, este vorba de implicarea, prin declarații, a diferitor oficiali occidentali și influențarea rezultatelor votului. Eu pe parcursul acestei nopți și azi dimineață am primit sute și mii de mesaje de la concetățenii noștri, nu doar din R. Moldova, dar de pe întreg teritoriul țării, alegătorii mei, care întreabă cu lacrimi, dar de ce să permitem celor care au fraudat alegerile și să nu contestăm? O felicit preventiv pe dna Maia Sandu cu acest rezultat, dar sunt obligat să apăr votul celor care au votat pentru mine, prin toate căile legale: CEC, judecată, Curtea Constituțională”, a promis Igor Dodon.

Acesta nu a făcut referire la faptul că alegătorilor din regiunea transnistreană li s-a plătit pentru a-l vota, iar în mai multe secții de votare din străinătate unii alegători nu au putut vota, pentru că s-au terminat cele 5 mii de buletine de vot disponibile.

Magistrații CSJ au respins recursul depus de Igor Dodon și mențin decizia Curții de Apel Chișinău care la 20 noiembrie a declarat inadmisibilă cererea de chemare în judecată a acestuia privind constatarea faptului transportării organizate a alegătorilor la secțiile de votare în cadrul alegerilor prezidențiale, turul II din 15 noiembrie 2020 și constatarea faptului remunerării alegătorilor în cadrul alegerilor prezidențiale, turul II din 15 noiembrie 2020, în sensul determinării exprimării votului pentru un anumit candidat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata