
Mass-media independentă este esenţială pentru dezvoltarea democraţiei sănătoase. Ea nu trebuie să fie concentrată doar în capitale sau orașe mari, dar și în alte localități, unde, la fel, există evenimente care merită mediatizate sau scheme frauduloase care trebuie scoase la iveală. Echipa NordNews.md a studiat evoluția presei din nordul Republicii Moldova în ultimii 30 de ani de independență: nivelul de libertate, finanțarea, amenințările și perspectivele de viitor și pentru asta a ăncercat să afle, în primul rând, ce instituții media am avut în nordul țării în acești 30 de ani și care a fost sursa finanțării lor.
Prin intermediul platformei VreauInfo.md, care oferă posibilitatea de a face o socilitare de informație online, ne-am adresat autorităților din Bălți și celor 11 raioane din nordul țării: Briceni, Edineț, Dondușeni, Drochia, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Rîșcani, Sîngerei și Soroca.
De data asta cu un răspuns au venit nouă instituții din 12, autoritățile din Bălți, Briceni, Dondușeni, Drochia, Florești, Glodeni, Ocnița, Rîșcani și Soroca. Alte trei raioane nu au răspuns la timp.
Președintele raionului Florești a adus la cunoștința noastră că între anii 1990-2022 pe teritoriul raionului Florești au activat șase instituții media. Până în prezent activează doar Publicația Periodică privată „Actualități Floreștene”, inființată în anul 2013.
Ziarul „Drapelul Roșu” (1948-1992), ziarul „Timpul” (1948-1997), ÎM „Ziarul Drapelul” (2004-2012) finanțat de Consiliul Raional Florești, postul privat de televiziune „Flor-TV” (1994-2018) și postul privat de radio „Flor-FM” (2010-2019) au rămas istorie.
Potrivit primăriei de Bălți, în municipiu activează până în prezent ziarul „Poziția”, inființat în anul 1991 și finanțat de Partidul Comuniștilor, ziarul privat „Ziarul”, apărut în anul 2007, ziarul privat „SP”, inființat în 1994, un post privat de teleziziune online „tvbalti.md”, fondat în 2006, portalul independent de știri „NordNews.md”, inființat în 2018, și un post privat de televiziune online „TV Nord”, apărut în 2020.
Ziarul „Comunist”/„Vocea Bălțiului”, apărut în 1948 și reorganizat în 1991, s-a stins din viață în 2011, ziarul „Curierul de Nord”, finanțat de primăria Bălți, a apărut în 1992 și și-a încetat activitatea definitiv în 1999, publicația periodică a Consiliului Județian Bălți „Plai Bălțan” (1992-2000) și postul de televiziune privat SC „TV Bălți” SRL, apărut în 1993, nu mai activează.
Președintele raionului Briceni ne-a informat că pe teritoriul raionului Briceni nu-ți desfășoară activitatea niciun post de televiziune sau radio. În perioada anilor 1991-1999, apoi din anul 2003 și până în prezent pe teritoriul raionului Briceni își desfășoară activitatea ziarul privat „Meleag Natal”.
Consiliul Raional Dondușeni ne-a comunicat că, momentan, în raion nu mai este activă nici o instituție media. Ziarul „Tribuna” (1995-2003), finanțat de Comitetul Executiv Raional Dondușeni, ziarul „Pasul Nou” (2003-2014), finanțat de Comitetul Raional Dondușeni, ziarul „Pasul Nou-info” (2014-2019), finanțat de Consiliul Raional Dondușeni și televiziunea privată „TVD” (2010-2020) au rămas o amintire.
Consiliul Raional Drochia ne-a informat că în raion activează postul privat de televizune „TV-Drochia”, începând cu 1996, publicația periodică „Glia Drochiană”, care în perioada anilor 1990-1999 a fost ziarul Organului Comitetului Executiv Raional Drochia, iar din 1999 a devenit un ziar independent, un ziar online privat „Drochia Reporter”, apărul în 2016 ca un ziar tipărit/clasic, ziarul privat „Drochia Click”, inființat în 2021 și postul privat de radio „Drochia-FM”, înființat în anul 2011. Doar ziarul privat „Etalon”, apărut în 2002, nu a rezistat și s-a închis peste doi ani.
Președintele raionului Glodeni ne-a comunciat că în raion activează postul privat de televiziune „TV-Prim” și postul de radio privat „Radio-Prim”, înființate în 1997 și Înterprinderea Municipală Publicația Periodică „Câmpia Glodenilor”, apărută în 2003 și finanțată de Consiliul Raional Glodeni.
Ziarul privat „Accent Provincial” (1997-2006) și ziarul „Lunca Prutului” (1991-1999) finanțat de stat fac și ei parte din istorie.
Consiliul Raional Ocnița ne-a informat că în raion activează până în prezent portalul de știri privat „Edit-Media”, apărut în 2016, și televiziunea privată „Meteorit”, înființată în 2000.
Ziarul „Meridian Ocnița”, finanțat de către Consiliul Raional Ocnița, a apărut în 2003 și în 2014 s-a desființat.
Președintele raionului Rîșcani ne-a comunicat că pe teritoriul raionului Rîșcani din anul 2003 a activat publicația periodică a Consiliului Raional Rîșcani „Eveniment-actual” până la începutul anului 2022. Iar la sfârșitul anului 2021 a fost încheiat acord de parteneriat ăntre Consiliul Raional Rîșcani și Asociația OBștească „Nord Press Club”. Perioada de implementare a acordului este până la jumătatea anului 2023 și este finanțat de sursele acordate de Ambasada SUA.
Președintele raionului Soroca ne-a informat că pe teritoriul raionul Soroca activează până în prezent publicația periodică privată „Observatorul de Nord”, apărută în 1998, publicația periodică privată „Ziarul Nostru”, inființată în 2014 și postul privat de televiziune „Sor-TV”, apărut în 2002.
Ziarul „Calea lui Ilici” (1988-1995), ulterior „Realitatea” (1995-2012) și „Realitatea Plus” (2012-2014) a fost finanțat de Consiliul Raional Soroca.
Din informațiile obținute putem concluziona că în nordul Republicii Moldova avem puține instituții media și din acest motiv informarea populației are de suferit.
Echipa NordNews.md a realizat și un lungmetraj despre evoluția presei din nordul Republicii Moldova în ultimii 30 de ani de independență.
Acest material este realizat în cadrul campaniei de promovare organizată de către A.O. „Juriștii pentru Drepturile Omului” și este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Britanică și implementat de Internews în Moldova și Freedom House, care are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.
Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar viziunea Ambasadei Britanice, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.
[…] Prin intermediul platformei VreauInfo.md am mai aflat că la Glodeni, din anul 1991 până în 1999 a activat și un ziar numit „Lunca Prutului”, care era… […]