NordNews
Avem ce spune

DOC// Opt polițiști din Sîngerei au primit diplome de merit: „Se sacrifică ca noi să ne simțim mai liber și protejați”

Opt angajați ai Inspectoratului de Poliție Sîngerei au primit diplome de merit din partea Consiliului Raional Sîngerei. Acestea au fost oferite în contextul în care, polițiștii din întreagă țară celebrează pe 18 decembrie, 31 de ani de la înființarea Poliției Naționale a Republicii Moldova. 

Potrivit președintelui raionului Sîngerei, angajații Ministerului Afacerilor Interne au fost decernați pentru rezultatele obținute în activitatea de serviciu, profesionalism înalt, dar și atitudinea conștiincioasă față de atribuțiile funcționale.

Suntem în ajunul sărbătorii Ziua Națională a Poliției și vreau să înmânăm aceste diplome celor care depun efort, se sacrifică ca noi să ne simțim mai liber și protejați, să avem ordine publică, să nu ne fie frică să stăm în casele noastre și să avem liniște sufletească”, a declarat Grigore Corcodel, președintele raionului Sîngerei.

La rândul său, șeful-interimar al Inspectoratului de Poliție Sîngerei a mulțumit consilierilor pentru încrederea acordată. Acesta a declarat că Poliția din Sîngerei va fi mereu la straja legii.

„Din adâncul inimii vreau să vă mulțumesc pentru aportul dumneavoastră pe care-l aduceți pentru noi, Inspectoratul de Poliție Sîngerei, pentru perseverența și curajul dumneavoastră. Sunt la curent că nu toate Consiliile Raionale aduc ajutorul în așa mod și cu așa succes cum dumneavoastră pentru noi.  Noi mereu vom fi alături de dumneavoastră, 24/24 de ore”.

Astfel, prin Dispoziția nr.129 din 15 decembrie curent, cei opt polițiști din cadrul IP Sîngerei care au primit diplome de merit sunt:

  • comisarul Tverdohleb Tatiana Gheorghe, ofițer superior urmărire penală;
  • agent-șef principal Onceanu Constantin Ion, subofițer superior de investigații;
  • comisarul Țurcanu Vitalie Nicolae, ofițer superior auto de stat;
  • agent-șef Bînzaru Serghei Vasile, subofițer superior al serviciului detenție și escort;
  • inspector principal Lașco Dorin Ion, ofițer superior al serviciului supraveghere armament și activități licențiate;
  • inspector principal Lașco Viorel Ion, ofițer superior al serviciului de gardă;
  • Banaru Mihai Gheorghe, șef-interimar al Inspectoratului de Poliție Sîngerei.

 

Amintim că, astăzi, 17 decembrie, sute de poliţişti din structurile Ministerului de Interne sărbătoresc ziua lor profesională, dar şi 31 de ani de la crearea Poliţiei Naţionale. Pentru că în acest an, 18 decembrie este sâmbătă, poliţiştii au decis să o marcheze cu o zi înainte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"