NordNews
Avem ce spune

DOC | Pentru a-l așeza pe Gramma în fotoliu la FEE-Nord, PSRM este gata să schimbe și Biblia

Guvernul ar putea numi peste câteva zile un nou director general la Întreprinderea de Stat SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord” (FEE-Nord), care livrează energie electrică pentru consumatorii din 15 raioane din R.Moldova și din mun.Bălți. La această companie a fost organizat în condiții obscure un concurs, care l-ar putea favoriza pe unul dintre candidați, membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

 În acest scop, Consiliul de Administrație a „FEE-Nord” a modificat expres Regulamentul privind condițiile de înregistrare la concursul pentru ocuparea funcției de director general al instituției. La rândul său, Comisia de selectare a  înregistrat doi candidați, care vin din domenii profesionale diferite, iar CV-urile lor nu au fost publicate pe site-ul Agenției Proprietății Publice, după cum cere procedura.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Cine sunt cei doi pretendenți la șefia „FEE-Nord”

Primul care s-a înscris în competiție este Serghei Gramma, economist de formație și fost consilier al deputatului socialist Alexandr Nesterovschi, parlamentar ales pe circumscripția uninominală nr.10, Bălți. Actualmente, Gramma deține (din 1 aprilie 2020) funcția de director interimar al Întreprinderii de Stat SA „FEE-Nord”. Până a ajunge în acest fotoliu, el a devenit (în toamna lui 2019) consilier municipal din partea PSRM în Bălți. Între 2 ianurie 2020 și 1 aprilie 2020, Gramma a activat și în calitate  de director  financiar al aceleiași companii.

Trebuie de remarcat că Serghei Gramma, un politician cu viziuni pro-ruse, a făcut parte din aripa tânăra a partidului socialiștilor.

Serghei Gramma

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cel de-al doilea candidat, se numește Oleg Petelca, este profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar și manager de proiecte la Asociația Obștească (AO) „Pro-Business Nord”. Petelca are o experiență de peste 10 ani de activitate în sistemul bancar, urcând exemplar treptele profesionale de la economist superior la BC „Moldinconbank” până la directorul filialei nr.18 BC „Eximbank” din Bălți. Acest candidat s-a manifestat și în calitate de cercetător științific, participnd la întruniri științifice și publicând studii și articole despre managementul financiar modern.

Oleg Petelca

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum au fost schimbate regulile jocului

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de director general al Societății pe Acțiuni „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, aprobat de Consiliul de Administrație, conține următoarele cerințe:

  • să fie cetățean al RM;
  • să fie cunoască limba română;
  • să aibă studii superioare în domeniul economic sau tehnic;
  • să  cunoască cel puțin două limbi de circulație internațională (preferențial engleza și rusa);
  • să nu împlinească cenzul vârstei de pensionare;
  • să nu aibă antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  • să nu fie privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive, prin care s-a dispus această interdicție;
  • să nu fie condamnat, prin hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cade sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16–21 .

Observăm că, pentru a-l avantaja net pe Serghei Gramma, Consiliul de Administrație nu a inclus în acest Regulament un șir de prevederi obligatorii, prezente în documentul ce reglementa alegerile directorului în 2017. Una din cerințele importante din vechiul Regulament stipula că aspirantul la fotoliul de șef al „FEE-Nord” trebuie să aibă neapărat o experienţă profesională de minim 3 ani în domeniul administrării afacerilor.

La fel, acum candidatului nu i se mai cere să posede următoarele abilități manageriale:

  • elaborarea documentelor şi argumentărilor;
  • comunicare eficientă;
  • capacităţi de lucru independent şi în echipă;
  • gestionarea eficientă a resurselor alocate;
  • capacităţi analitice şi organizaţionale excelente;
  • capacitate de a monitoriza mai multe proiecte simultan.

Totodată, Consiliul de Administrație nu mai este interesat de  atitudinile comportamentale ale candidatului:

    • diplomaţie;
    • spirit de iniţiativă;
    • flexibilitate;
    • disciplină;
    • responsabilitate;
    • grad sporit de motivare pentru autoperfecţionare;
    • valorificare a experienţei dobândite.

NordNews by Nicolai Coşeru on Scribd

Reacțiile candidaților la modificările din Regulament

Referindu-se la aceste modificări lipsite de fair-play, Oleg Petelca afirmă că, odată cu radierea acestor cerințe substanțiale, contracandidatul său, socialistul Serghei Gramma, este foarte avantajat să câștige:

Eu consider că condițiile concursului respectiv dezavantajează anumiți candidați înalt calificați și creează posibilitatea de a promova candidați mai puțini calificați, mai puțini educați, cu experiență care nu este relevantă pentru gestiunea unei afaceri. În concursul precedent, din 2017, mai existau și niște cerințe privind cunoștințele pe care trebuie să le aibă viitorul canidat. Acum ele nu mai există.”

 Contactat de jurnaliștii nordnews, Serghei Gramma a refuzat să răspundă punctual la întrebări.

– Dacă răspund la întrebările voastre, voi încălca Regulamentul. Prin urmare, toate aceste întrebări cu privire la întreprindere, activitatea întreprinderii și concursurile organizate, trebuie să le adresați direct conducerii.

– Cărei conduceri ?

Agenției Proprietății Publice (APP).

Am încercat să luam legătura cu membrii Consiliului de Administrație a „FEE-Nord”. Dintre cei șase membri, doar am reușit să discutăm doar cu Denis Tumuruc

 

 

– Recent Consiliul de Administrație a modificat Regulamentul privind condițiile de înregistrare la concursul pentru ocuparea funcției de director general al acestei instituții. De ce a fost modificat acesta?

– Ce înseamnă modificat?

– Au fost scoase mai multe prevederi prezente în documentul ce reglementa alegerile directorului în 2017. Acestea nu se mai găsesc în actualul regulament.

– A fost revizuit, actualizat și ajustat acest regulament.

– Totuși, de ce a fost nevoie de această actualizare și modificare?

– Din 2017 multe lucruri s-au schimbat.

– După care principii v-ați condus când ați făcut aceste modificări?

– Nu le-am tratat ca niște modificări, le-am tratat ca pe un regulament nou. Din 2017 lucrurile erau cumva altfel, inclusiv Ministerul, Agenția Proprietății Publice, respectiv am întocmit un regulament nou. Anume așa trebuie tratat.

– Prin aceste modificări încercați să-l avantajați pe unul dintre candidați, pe Serghei Gramma de exemplu?

– Ați văzut indicatorii, este vreun avantajat acolo?

– A fost scoasă cerința față de candidați care presupune ca aceștia să aibă o experienţă profesională de minim 3 ani în domeniul administrării afacerilor. Totodată, nu se mai cere un șir de abilități manageriale și nici atitudinile comportamentale nu mai sunt necesare.

–V-aș ruga să vorbiți cu colegii de la APP pentru că subiectul dat a fost coordonat cu ei, iar proiectul regulamentul din câte am înțeles de acolo a și venit. Indicatorii, formula respectivă, dar și forma în care a fost printat Regulamentul a fost considerată ok (inclusiv cerințele, criteriile, procedurile)…Personal am considerat că Regulamentul și cerințele înaintate sunt ok .

– Prin acest nou Regulament, nu se încearcă avantajarea candidatului Gramma la fucția de director general?

– Să vedem rezultatele. Vineri este stabilit interviul. ..Atunci urmează să vedem ( se râde) în ce măsură l-am avantajat pe domnul Gramma.

Am încercat să luăm legătura și cu reprezentanții APP, pentru a clarifica dacă agenția este singura în drept să comenteze litera Regulamentului. Ni s-a comunicat că persoana responsabilă de relații cu presă se află în concediu.

Amintim că funcția de director general al „FEE-Nord” a rămas vacantă, după ce fostul manager principal,  Ruslan Antoniuc, afiliat Partidului Democrat din Moldova, și-ar fi dat demisia la începutul lui 2020.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata