NordNews
Avem ce spune

DOC// S-au „mărturisit” ANI-ului. 13 deputați din nordul R. Moldova și-au depus declarațiile de avere

Deși sunt obligați să declare valorea de piață a bunurilor pe care le dețin, deputații din nordul Republicii Moldova comit erori una după alta. Tradiția de a declara la Autoritate Națională de Integritate proprietăți estimate la doar „0 lei” pare că s-a înrădăcinat. Nici automobilele cumpărate cu 10-20 de mii de lei nu au dispărut din declarații de avere ale parlamentarilor. Totodată, în timp ce unii deputați au case de milioane, alții declară datorii de zeci de mii de lei pentru servicii medicale, inclusiv în Turcia”.

Pentru că perioada de depunere a declarațiilor anuale de avere și interese personale pentru anul 2021 s-a încheiat, jurnaliștii NordNews au luat la puricat informațiile publicate de cei 13 deputați din nordul țării.

Chiar dacă au depus la timp declarația de avere și interese personale la Autoritatea Națională de Integritate, unii din cei cinci deputați ai Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor din nordul țării șchiopătează la capitolul integrității.

Elena Bodnarenco, deputată, Partidul Comuniştilor din R. Moldova

Elena Bodnarenco și-a depus declarația de avere și interese personale la data de 27 martie curent. Potrivit documentului, în 2021, parlamentara a obținut 61 240 de lei pentru activitatea sa de deputată.

Legiuitoarea comunistă a beneficiat de mai multe indemnizații și compensații de la Secretariatul Parlamentului  R. Moldova:

  • 52 000 de lei – indemnizație sub formă de compensație neimpozabilă pentru cheltuieli de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocol și de promovare;
  • 6 600 de lei – indemnizație lunară neimpozabilă pentru închirierea spațiului locativ;
  • 8 058 de lei – compensație anuală neimpozabilă pentru cheltuieli de tratament.

Totodată, Bodnarenco a primit de la Casa Națională de Asigurări Sociale 117 mii de lei pentru concediu medical. Important de menționat este că conform declarațiilor depuse, aceasta nu deține bunuri imobile și mobile (!), dar are o datorie de 120 de mii de lei pentru „serviciile medicale inclusiv în Turcia, bilete avia, cazare”.


 

Valeriu Muduc, deputat, Partidul Comuniştilor din R. Moldova

Și Valeriu Muduc a depus la Autoritatea Națională de Integritate declarația de avere. Reprezentatul PCRM-ului a înregistrat în 2021 încasări în mărime de 356 mii de lei din salariu și indemnizații.

Muduc a mai raportat un teren extravilan, o casă de locuit și două apartamente. Primul apartament, obținut în 1994 are 40,3 m.p. și ar valora 26 502 de lei, iar al doilea apartament a fost obținut în chirie în 2021 de la Parlamentul R. Moldova. Casa de locuit pe care o deține deputatul are o suprafață totală de 64 m.p. și ar valora 22 de mii de lei. Muduc mai declară un autoturism marca Honda, fabricat în 2004, deținut în folosință începând cu anul 2017.

„Casa pe care o dețin este una veche, bătrânească. Este casa bunicilor mei, este situată în satul Albinețul Vechi, raionul Fălești. Nu am fost să o evaluez, să văd cât costă”, a declarat Valeriu Muduc.

Totodată, deputatul comunist deține în două conturi bancare aproximativ 101 mii de lei.


 

Irina Lozovan, deputată, Partidul Socialiștilor din R. Moldova

Irina Lozovan este actuală deputată socialistă. În anul 2021, acesta a câștigat 234 795 de lei pentru activitatea sa de deputată, dar și 245 de mii de lei sub formă de indemnizații și compensații de la Parlamentul R. Moldova. Soțul Irinei Lozovan a primit 37 de mii de lei salariu de la Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), 2 750 de lei – indemnizație de la Consiliul raional Ocnița, dar și 600 de lei – indemnizație de la Consiliul orășenesc Ocnița.

Familia Lozovan a mai trecut pe hârtie trei terenuri intravilane, ultimul fiind obținut în 2022 drept moștenire, cu o suprafață de 0.0855 ha, valoarea de piață bunului fiind indicat ca 0 (!) lei.

 

Și în acest an, Irina Lozovan șchiopătează la capitolul integritate. Potrivit documentului depus la 23 martie curent, deputata socialistă deține o casă de locuit de 99,5 m.p., a cărei valoare este de 38 de mii de lei. Jurnaliștii NordNews au scris anterior că în declarația de avere și interese personale pentru anii 2017 și 2018, depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC) în anul 2018, valoarea imobilului este estimată la 66 de mii de lei (!).

Mai mult, Lozovan declară că în anul 2022 a obținut prin moștenire: un apartament cu o suprafață de 50,2 m.p., o casă de locuit cu o suprafață de 92,4 m.p., un garaj, dar și mai multe bunuri imobile, valoarea bunului, dar și valoarea de piață a acestora fiind estimată la 0 (!) lei.

Irina Lozovan deține și un autoturism de model HYUNDAI IX35, fabricat în 2014, dobândit în 2019 care valorează 12 400 de euro. Tot în 2019, soțul Gîrleanu Pavel, a obținut un credit de 10 400 de euro, pe care trebuie să-l restituie până în 2024, cu o rată a dobânzii de 13%, iar în 2021, acesta a mai contractat un credit de 40 de mii de lei, scadent în 2023, cu o rată a dobânzii de 12%.


Potrivit declarației de venit și interese personale pentru 2021, Alla Pilipețcaia a obținut de la Parlamentul Republicii Moldova un salariu de 220 mii de lei. Bugetul familiei a fost suplinit de salariul soțului – 170 036 lei, parvenit de la Consiliul Raional Soroca, dar și 66 de mii de lei sub formă de pensie de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Pilipețcaia declară și o compensație în sumă de 270 de mii de lei de la Parlamentul RM. Familia deputatei deține două terenuri de categorie intravilan, costul total al cărora este de 219 683 de lei.

Alla Pilipețcaia, deputată, Partidul Socialiștilor din R. Moldova

Alla Pilipețcaia este proprietarul a 11 clădiri sau construcții dintre care una este casă de locuit, iar alta este un apartament. Casa de locuit costă 1 436 616.00 lei, are 372.5 metri pătrați și a fost dobândită prin moștenire, iar apartamentul a fost dobândit în anul 2021, are o suprafață de 94,4 m.p., a cărui valoare de piață a fost estimat la 1 314 193 de lei (!).

Deputata Partidului Socialist din Republica Moldova mai deține ½ cotă parte din „DEBUT-SOR SRL”, companie care se ocupă de producerea mezelurilor și a cărui cost este estimat la 871 089 de lei.

Important de menționat că Pilipețcaia a contractat în 2021 un credit de un milion (!) de lei, scadent în 2034, cu o rată a dobânzii de 7,98 %.


Alexandr Nesterovschi, deputat, Partidul Socialiștilor din R. Moldova

Alexandr Nesterovschi și-a pierdut mandatul de deputat în urma alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, după ce nu a acces în Parlament, fiind pe poziția a 34-a în lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Totuși, acesta a revenit în actualul Parlament după decesul colegei sale de formațiune, Svetlana Căpățină, care a fost răpusă de COVID-19.

Pentru anul 2021, deputatul socialist declară la Autoritatea Națională de Integritate (ANI)  un salariu de 184 928 de lei de la Parlamentul R. Moldova, dar și 8100 de lei, bani proveniți sub formă de salariu de la PSRM.

Pe lângă salariu, Nesterovschi declară și o compensație pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în valoare de 101 mii de lei, o compensație pentru cheltuieli de tratament – 10 228 de lei, o îndemnizație pentru închirierea spațiului locativ în valoare de 25 761 de lei, dar și o indemnizație pentru transport de 46 911 de lei.

Conform documentului, deputatul nu deține vreun apartament sau casă, dar este proprietarul unui autoturism de marca Ford, fabricat în anul 2011 și dobândit în anul 2018, costul căruia este de 150 000 de lei, valoarea de piața a bunului fiind estimat la 200 000 de lei.

Apartament sau casă socială nu am, așa că trăiesc de ani buni în casa mamei, a declarat Nesterovschi pentru NordNews.

Nesterovschi deține ½ cotă parte din firma „Farma Glamosa”, înregistrată în raionul Fălești, satul Răuțel. La capitolul interese personale, Alexandr Nesterovschi a indicat că este membru al Consiliului Republican PSRM, Președinte al S.A. „Liga TVC a Europei de Est” și co-fondator al A.O. „Iubesc Moldova”.


Și deputații Partidului Acțiune și Solidaritate din nordul țării au comis „gafe” în timpul declarării averii la Autoritatea Națională de Integritate.

Maria Gonța, deputată, Partidul Acțiune și Solidaritate

Maria Gonța a depus declarația de avere și interese personale la Autoritatea Națională de Integritate pe data de 24 martie curent. Pe parcursul anului 2021, aleasa poporului a beneficiat de un salariu în sumă totală de 561 000 de lei (salariu obținut din activitatea de deputat – 80 163 de lei; venituri provenite din activitatea de liber profesionist – 20 000 de lire sterline (aproximativ 481 000 de lei).

Conform documentului, familia Gonța deține un teren intravilan dobândit în 1991, cu o suprafață de 118,5 m.p., a cărui valoare este de 109 mii de lei, dar și un teren extravilan, dobândit în 2009, cu o suprafață de 0.06 m.p., bunul imobil fiind estimat la 5 756 de lei.

Maria Gonța a declarat pentru NordNews că prețul terenului intravilan, de fapt, ar fi de 5 784 de lei, fiind comisă o greșeală în timpul completării declarației de avere.

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate mai indică că are în proprietatea sa o casă de locuit dobândită în 1991, bunul imobil având o suprafață de 118,5 m.p., a cărui valoare este de 109 mii de lei.

Potrivit declarației, în anul 2021, Maria Gonța a dobândit un autoturism de model BMW x3, fabricat în 2015, valoarea bunului fiind de 6 mii de euro. Deputata PAS a indicat că valoarea de piață ar fi 17 mii de euro, iar diferența dintre valoare indicată și valoarea reală ar fi din cauza că a achitat doar o parte din suma totală a prețului autoturismului.

În același timp, familia Gonța mai deține două autoturisme: un DAF fabricat în 2002 și dobândit în 2012 a cărui valoare este de 400 de mii de lei, dar și un Fiat din 2007, dobândit în 2017, a cărui valoare este de 65 de mii de lei. Menționăm că deputata PAS nu a indicat (!) și modelele acestor autoturisme.

„N-am indicat modelele? Cred că a fost o scăpare neintenționată. În cel mai scurt timp posibil voi rectifica documentul”, a declarat Maria Gonța.


Ion Babici, deputat, Partidul Acțiune și Solidaritate

Ion Babici a depus declarația de avere și interese personale la Autoritatea Națională de Integritate pentru anul 2021 pe data de 30 martie curent. Alesul poporului a beneficiat de un salariu în sumă totală de 175 591 de lei (salariu obținut din activitatea de deputat –  80 163 de lei, dar și 95 428 de lei – salariu de la AO Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA). Babici a mai indicat că a primit mai multe indemnizații și compensații de la Secretariatul Parlamentului  R. Moldova:

  • 27 477 de lei sub formă de indemnizație lunară neimpozabilă pentru transport;
  • 7 897 de lei sub formă de compensație anuală neimpozabilă pentru cheltuieli de tratament;
  • 40 000 de lei sub formă de compensații neimpozabilă pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocolare și de promovare.

Totodată, Ion Babici a declarat un venit de 2 000 de lei sub formă de indemnizație, bani obținuți din activitatea sa de consilier municipal din cadrul Primăriei mun. Soroca.

În 2021, bugetul familiei Babici a fost suplinit și de veniturile soției, Stela Babici, care a declarat un salariu de 353 447 de lei de la AO Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, a cărui administratoare este. Totodată, soția deputatului este și administratoarea SRL-ului „IS INTELIGENT GRUP”, dar și administratoarea Societății Comerciale „ARTDEDAL S.R.L”.

Ion Babici deține patru terenuri, dintre care trei sunt agricole (0,56 ha), iar unul face parte din alte categorii de terenuri care se află în circuitul civil.

Potrivit documentului, deputatul PAS mai are în proprietatea sa un apartament cu o suprafață de 62,90 m.p., dobândit în 2002 contra sumei de 69 800 de lei, dar și un autoturism Renault Thalia, fabricat în 2004 și dobândit în 2010, autoturismul fiind evaluat la 20 de mii de lei.

Important de menționat este că familia Babici a contractat trei credite în anul 2021:

1.     180 000 mii de lei – scadent în 2025, cu o rată a dobânzii de 12,79 %;

2.     100 000 mii de lei – scadent în 2025, cu o rată a dobânzii de 11,66 %;

3.     400 000 mii de lei – scadent în 2026, cu o rată a dobânzii de 11,8 %.


Gheorghe Ichim, deputat, Partidul Acțiune și Solidaritate

Și Gheorghe Ichim a depus declarația de avere și interese personale la ANI la data de 31 martie curent. Politicianul a declarat pentru anul 2021 un salariu de 80 de mii de lei în funcția de deputat, dar și 3 300 de lei în funcția de consilier raional Sîngerei.

Ichim a indicat că a primit mai multe indemnizații și compensații de la Secretariatul Parlamentului  R. Moldova:

  • 18 480 de lei sub formă de indemnizație pentru închirierea spațiului locativ;
  • 27 477 de lei sub formă de indemnizație pentru renunțare la mașina de serviciu;
  • 47 897 de lei sub formă de compensații pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli de protocol și promovare.

Totodată, Ichim a dobândit 150 de mii de lei din activitatea din domeniul agricol (realizarea propriei producție agricolă), dar și a beneficiat de alocații din partea Guvernului României în sumă de 16 920 de lei. Ichim are în proprietatea sa șapte terenuri agricole cu o suprafață totală de 4,85 ha a căror valoare totală se cifrează la 37 968 de lei.

Deputatul PAS beneficiază de un apartament, obținut prin contract de locațiune pe care îl închiriază, dar și de o casă obținută prin abitație în anul 1983 cu o suprafață totală de 110 m.p., a cărui valoare a fost estimată la 0 (!) lei.

 

Casa nu este a mea, este a părinților mei, ea se află în satul Copăceni. Din păcate, ea nu este evaluată la Cadastru, de asta nu pot să vă spun cât exact costă ea”, a declarat Ichim.

Alesul poporului este proprietarul a două autoturisme și a unei remorci:

1.     Remorcă Newgen, fabricată în 2005 și dobândită în 2008, a cărei valoare este de 24 000 de lei;

2.     BMW X3, fabricat în 2015 și dobândit în 2019, a cărui valoare este de 260 000 de lei;

3.     Mitsubishi Outlander, fabricat în 2004 și dobândit în 2021, a cărui valoare este de 80 000 de lei.


Victoria Cazacu, deputată, Partidul Acțiune și Solidaritate

Și Victoria Cazacu și-a declarat proprietățile la ANI în ultima zi de depunere a declarațiilor de avere și interese personale. Aleasa poporului a obținut un salariu de 80 163 de lei pentru activitatea sa de deputată, dar și 225 000 de lei în urma vânzării unui bun imobil.

Deputata PAS a obținut mai multe indemnizații și compensații de la Secretariatul Parlamentului  R. Moldova:

  • 27 477 de lei sub formă de indemnizație lunară neimpozabilă pentru transport;
  • 7 897 de lei sub formă de compensație anuală neimpozabilă pentru cheltuieli de tratament;
  • 40 000 de lei sub formă de compensații neimpozabile pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Totodată, Victoria Cazacu a beneficiat și de 1 579 de lei ca ajutor de șomaj de la CNAS; 33 905 de lei – pensie de invaliditate; 9 314 lei – pensie.

Familia deputatei PAS are mai multe terenuri, a căror valoare a fost indicată ca 0 (!) lei.

Nu m-am gândit că e cazul să indic și valoarea reală de piață a bunului. Poate că am greșit, voi rectifica cu siguranță. Nu am ce ascunde de la nimeni nimic”, a declarat Victoria Cazacu.

Mai mult, Cazacu indică că este proprietara unei case de locuit cu o suprafață de 233,8 m.p., dobândită în anul 2002, a cărei valoare este de 0 (!) lei, dar și a unui autoturism de model Honda Civic, fabricat în 2003 și dobândit în 2017. Valoarea bunului a fost estimat la 20 000 mii de lei.

„Am rugat pe fiica să mă ajute cu depunerea acestei declarații. Poate am greșit ceva. Am muncit o viață pentru această casă, nu poate fi zero lei. Chiar vă mulțumesc că mi-ați atras atenția, în timpul cel mai scurt posibil vor rectifica greșeala comisă”, a adăugat Victoria Cazacu.

Liliana Grosu, deputată, Partidul Acțiune și Solidaritate

Pentru anul 2021, deputata PAS, Liliana Grosu, a declarat un venit cumulativ de 291 991 de lei: 80 163 de lei – salariu obținut din activitatea de deputată; 173 830 de lei – salariu de la Direcția Învățământ, Tineret și Sport din mun. Bălți; 18 161 de lei – onorariu de la AO Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii; 19 837 de lei – de la AO Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului. Aleasa poporului a beneficiat și de  51 374 de lei sub formă de indemnizație de la Parlamentul R. Moldova.

Totodată, bugetul familiei Grosu a fost suplinit cu veniturile soțului, 98 641 de lei de la o instituție bancară, dar și 8 500 de euro în urma vânzării automobilului de model NISSAN QASHQAI fabricat în 2011. Important de menționat că același automobil, deținut de familia Grosu, a fost estimat în anul 2020 la 40 000 de lei.

Familia Grosu deține un apartament cu o suprafață de 68.5 m.p., dobândit în 2002 a cărui valoare este de 158 714 lei. Totodată, familia Grosu are în proprietate sa un autoturism de Volkswagen Touran, fabricat în 2011 și dobândit în 2021 contra sumei de 40 de mii de lei, valoarea de piață a bunului fiind de 150 de mii de lei. Conform documentului, motivul diferenței dintre valoarea bunului și valoarea de piață a bunului ar fi: „am procurat de la un prieten care a oferit un preț preferențial”.

Parlamentara a mai contractat un credit în sumă de 11 499 de lei, scadent în 2022, la o rată anuală a dobânzii de 0 %.


Efimia Bandalac, deputată, Partidul Acțiune și Solidaritate

Efimia Bandalac a declarat la ANI pentru anul 2021:

  • 65 454 de lei – salariu obținut din activitatea de deputată;
  • 38 900 de lei – bani obținuți din activitatea profesională, Cabinetul Avocatului „Efimia Bandalac”).

Legiuitoare a beneficiat de mai multe indemnizații și compensații de la Secretariatul Parlamentului  R. Moldova:

  • 40 000 de lei – compensație neimpozabilă pentru cheltuieli de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocol și de promovare;
  • 7 897 de lei – compensație anuală neimpozabilă pentru cheltuieli de tratament;
  • 27 477 de lei – indemnizație lunară neimpozabilă pentru transport.

Totodată, Bandalac declară că pe parcursul anului 2021 a primit de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) – 30 278 de lei pentru pensie.

Deputata PAS deține două terenuri intravilane cu o suprafață totală de 0.1994 ha a căror valoare se cifrează la 22 196 de lei, o casă de locuit cu o suprafață de 195,8 m.p., dobândită în 2010, a cărui valoare este de 151 865 de lei, dar și două autoturisme, un Nissan Qashqai fabricat  și dobândit în 2017, a cărui valoare este de 18 500 de euro, dar și un BMW 730, fabricat în 1988 și dobândit în 2008, prețul căruia este de 10 mii de lei.


Anterior, jurnaliștii NordNews au scris depre averile lui Boris Marcoci și Larisa Novac, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate care și-au depus primii declarațiile la Autoritatea Națională de Integritate.

Potrivit Autorității Naționale de Integritate,la 31 martie s-a încheiat perioada de depunere a declarațiilor anuale de avere și interese personale pentru anul 2021. Pe Portalul Public au fost depuse peste 60 de mii de declarații.

Începând cu 1 aprilie, subiecții declarării au la dispoziție termen de 30 de zile pentru a depune declarații rectificate, în cazul în care au fost omise anumite informații.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"