NordNews
Avem ce spune

DOC // Și pe timp de pandemie, deputații din nordul R. Moldova o duc bine. Ce averi au declarat la ANI aleșii poporului

Deși anul 2020 a fost unul dificil pentru majoritatea moldovenilor, fiind marcat de pandemia de COVID-19, buzunarele deputaților din Parlamentul Republicii Moldova, se pare, nu prea au avut de suferit. În declarațiile de avere pentru anul trecut, aleșii poporului din nordul țării, declară venituri de sute de mii de lei, case și automobile estimate la doar zero lei sau alte bunuri cumpărate contra unor sume mai mult simbolice.

După alegerile din februarie 2019, în Parlamentrul Republicii Molodva au ajuns 16 deputați din nordul țării. Iată cu ce averi se laudă aceștia:


Zinaida Greceanîi

Zinaida Greceanîi – economist de profesie, a fost ministru al Finanțelor și prim-ministru în perioada guvernării comuniste. În 2011, împreună cu Igor Dodon și Veronica Abramciuc s-a desprins de Partidul Comuniștilor și a aderat la Partidul Socialiștilor. Toata viața a ocupat doar funcții publice. De-a lungul carierei sale politice a promovat deschis o politică pro-rusă.

La parlamentarele din februarie 2019 câștigă pe Circumscripția uninominală nr. 1 din Briceni și ajunge în fotoliul de președinte al Parlamentului, după ce Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a făcut alianță cu Blocul ACUM.

În declarația de avere și interese personale, depusă la ANI pe data de 5 martie 2021, Greceanîi a indicat venituri de 365 de mii de lei, provenite din salariul de deputat (183 de mii de lei), compensația plătită de Parlamentul Republicii Moldova (31 de mii de lei), pensia acordată de Casa Națională de Asigurări Sociale (142 de mii de lei), alocația nominală de stat (6 mii de lei) și darea în arendă a unui teren firmei „Agrodenidan SRL” (3040 de lei). Soțul, Alexei Greceanîi a primit în același an o pensie de 41 mii de lei.

Familia Zinaidei Greceanîi are în proprietate o casă în Chișină, un teren intravilan și un lot agricol de 2,4 hectare, dar şi două automobile: un Volkswagen LT 28 şi o Honda CR-V,  autoturism deţinut în folosinţă. Casa familiei de 273 de m.p. este evaluată la 1,1 milioane de lei şi a fost dată în exploatare în iunie 2007, perioadă în care Greceanîi deţinea funcţia de prim-viceprim-ministru al R. Moldova. Imobilul este înscris pe numele soţilor Greceanîi, Alexei şi Zinaida, şi este evaluat de Cadastru la 1,18 mln. de lei, valoarea de piaţă fiind însă de peste 3 milioane de lei. Totodată, familia deputatei deţine în proprietate integrală Întreprinderea Individuală „Greceanîi Alexei” (fondată în 2001).


Eugeniu Nichiforciuc

Magistru în medicină socială și management, Eugeniu Nichiforciuc a făcut parte din Partidul Comuniștilor (2007-2010), apoi a aderat la Partidul Moldova Unită (2010-2011), urmându-l la această formațiune pe fostul deputat comunist Vladimir Țurcan.

La alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 a candidat cu nr. 62 pe lista Partidului Moldova Unită. După  acest exercițiu, formațiunea nu a trecut pragul electoral, iar în martie 2011, Nichiforciuc a aderat la PDM, la care a devenit secretar general adjunct în mai 2012. Ajunge totuși parlamentar după scrutinul din 30 noiembrie 2014, când a fost inclus pe locul 21 în lista democraților. Deja după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 a reușit să-și păstreze fotoliul de deputat PDM, câștigând competiția electorală pe Circumscripția nr. 8 – Florești.

Conform declarației de avere și interese personale pentru 2020, Eugeniu Nichiforciuc a declarat un venit de 206 de mii de lei din salariu de deputat, de vreme ce soția sa câștigase un venit în valoare de 122 mii de lei, lucrând la o clinică de medicină estetică. Totodată, soția deputatului democrat a primit în anul 2020 o sumă impunătoare de bani – 350 de mii de lei la ceremonii în familie. Important de menționat că, și în anul 2019, soția deputatului a declarat că ar fi obținut 300 mii de lei din donații în urma ceremoniilor în familie.

În anul 2020, parlamentarul a mai beneficiat de indemnizație din partea statului în valoare de 229 mii de lei, în timp ce soția sa a profitat de indemnizația pentru creșterea copilului în valoare de 23 226 de lei și indemnizația de incapacitate temporară de muncă de 4 400 mii de lei de la CNAS.

La capitolul bunuri imobile, Nichiforciuc a indicat trei apartamente. Jurnaliștii de la deschide.md au scris anterior că, chiar dacă Nichiforciuc nu indică adresa unde se află imobilele, aceștia au aflat că ele sunt amplasate într-un complex locativ de pe strada Gheorghe Tudor din capitală. Potrivit lor, deputatul locuiește cu familia sa într-un penthouse – apartament de lux, cu o suprafaţă foarte generoasă, ce ocupă ultimul etaj al unei clădiri.

Straniu este faptul că, în declarația de avere din 2016, Nichiforciuc scria că locuiește într-un apartament de 306,6 m.p., în baza unui contract de „abitație”. În 2017, brusc, imobilul s-a extins cu încă 24 de m.p., iar în declarația de avere din 2018 a apărut și apartamentul de peste 42 de m.p., care ar fi fost procurat în 2013. Cumulativ, deputatul neafiliat a indicat că locuiește sau deține 372 de m.p de imobil, achiziționate sau contractate în 2013, dar și apartamentul procurat în 1995 de 72,9 m.p. În total, spațiul de locuire a deputatului este în jur de 440 m.p.

Jurnaliștii de la deschide.md au mai scris că apartamentul cu pricina (cu o suprafață de 330 m.p) ar fi deținut de socrul deputatului, Mihail Eftodi. Atunci, socrul lui Nichiforciuc a declarat că ar fi cumpărat apartamentul împreună cu soția din banii pe care i-a adunat în timpul activității lor de 43 de ani în calitate de medici. Important de menționat că, acum, în declarația de avere și interese personale pentru anul 2020, titular bunului este Eugeniu Nichiforciuc(!).

Alesul poporului conduce un Land Rover, Range Rover Sport, fabricat în 2019 și achiziționat în același an, evaluat la 26 de mii de euro. Mai mult, Eugeniu Nichiforciuc și-a completat garajul cu încă o bijuterie de lux. Este vorba de un Mercedes Gelandwagen G350, fabricat în 2016 și achiziționat în 2020 contra sumei de 48 mii de euro(!).

În document mai este indicat că Nichiforciuc are de rambursat un credit de 200 de mii de lei, contractat în 2016 cu dobânda de 7,48%. Familia deputatului deține mai multe conturi bancare, pe care sunt depuși, cumulativ, 374 mii de lei. Totodată, Nichiforciuc a obținut 1 352 077 de lei de la firma „TransAgentGrup” SRL (!) – care i-a întors împrumutul. Mai mult, deputatul neafiliat scrie că a obținut alte 300 de mii de lei de la firma „Liquid Petroleum Products”, invocând același motiv „restituirea împrumutului”.

Familia Nichiforciuc deține cota parte de 50% din următoarele firme: „ECO PROFELECTRIC”, „Liquid Petroleum Products”, „KipperTrans”, „TransAgentGrup”. Totodată, soția acestuia, Cristina Nichiforciuc deține cota parte de 40 % din firma „MAX BALL”.


Alexandr Nesterovschi

Alexandr Nesterovschi este din anul 2014 deputat din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), formațiune la care este și membru al Consiliului Republican. Anterior a condus filiala din Bălți a Fundației de binefacere „Soluția”, organizație fondată de Igor Dodon, președintele Republicii Moldova și liderul neformal al socialiștilor.

Pentru anul 2020, deputatul socialist declară, la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), un salariu total de 169 518.35 lei cu 34 046.12 de lei mai mulți decât în 2019.  Pe lângă salariu, Nesterovschi declară și o compensație pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în valoare de 156 000.00 MDL, o îndemnizație pentru închirierea spațiului locativ în valoare de 29 168,00 lei, cu 24 328 de lei mai mult decât în 2019 și o indemnizație pentru transport de 68 575.00 lei.

Deputatul este proprietarul unui autoturism de marca Ford, fabricat în anul 2011 și dobândit în anul 2018, costul căruia este estimat la 150 000 de lei.

Nesterovschi deține și ½ cotă parte din firma „Farma Glamosa”, înregistrată în raionul Fălești, satul Răuțel.


Vladimir Mizdrenco

Vladimir Mizdrenco (fiul ex-deputatei din partea PSRM– Irina Mizdrenco) a devenit deputat după alegerile parlamentare din februarie 2019, fiind ales pe Circumscripția nr. 4, care include 31 de localități din trei raioane din nordul Republicii Moldova – Rîșcani, Dondușeni și Drochia. Este reprezentantul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), formațiune de care îl leagă mai multe funcții: este membru al Consiliului Republican, președinte al Organizației teritoriale Rîșcani.

Redacția NordNews a scris în anul 2020 că deputatul socialist deține pașaport românesc, doar că evită cu tot dinadinsul să recunoască acest lucru. Atunci, conform declarației de avere și interese personale pentru anul 2019, depusă la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) la 31 martie 2020, parlamentarul nu avea nici locuință, nici automobil. Conform declarației de avere și interese pentru anul 2020, Mizdrenco a raportat venituri de 204 de mii de lei din salariul de deputat. De asemenea, Mizdrenco a beneficiat de îndemnizații/compensații din partea statului în valoare de 282 de mii de lei. Deputatul socialist deține și patru terenuri agricole (obținute prin moștenire) cu o suprafață totală de 3.0501 ha. Valoarea acestora se ridică la 51 mii de lei.

Tot din documentul declarației aflăm că Mizdrenco este proprietarul unui autoturism de model Toyota Rav 4, fabricat în 2016 și care ar fi procurat de acesta în anul 2020 contra sumei de 250 mii de lei, chiar dacă redacția NordNews a scris anterior că autoturismele de model Lexus ES300H și Toyota RAV 4 au fost trecute în declarația de avere și interese personale din 2019 a tatălui său, Iurii Mizdrenco, consilier local din partea PSRM în Primăria orașului Râșcani (!). În același material jurnalistic, NordNews a scris că nici Iurii Mizdrenco și nici Vladimir Mizdrenco, nu au declarat un imobil din România, care figura încă în 2017 în declarația de avere a Irinei Mizdrenco, mama răposată a deputatului.

Mizdrenco scrie că deţine un cont bancar în Republica Moldova cu puțin peste 491 mii de lei (!).


Vladimir Vitiuc

Vladimir Vitiuc este economist de meserie și a activat o perioadă în cadrul Combinatului de produse alimentare din Bălţi. Vitiuc este membru în Parlamentul Republicii Moldova de aproximativ 16 ani. A reprezentat Partidul Comuniștilor din Republica Moldova în cinci legislaturi consecutive, în 2017 a trecut la Partidul Democrat, iar în 2020 la Partidul Șor. Pentru anul 2020, Vitiuc a declarat la ANI salariul său parvenit din Parlamentul Republicii Moldova, în valoare de 202 400.86 lei și salariul soției, angajată la SRL „Aurant”, în valoare de 26 236.36 lei. Pe parcursul anului precedent, deputatul a primit o compensație în sumă de 174 130.00 lei și o indemnizație în sumă de 65 mii de lei de la Parlamentul R.Moldova. Vitiuc este proprietarul unui autoturist de marca Mercedes GLK 280, fabricat în anul 2009, care, conform documentului ce îi certifică proveniența, costă 0.00 lei, prețul căruia pe piață costă mai mult de 11 000 Euro.

Pe lângă faptul că Vladimir Vitiuc a declarat în acest an o mașină, prețul căreia este zero lei, deputatul a uitat, în decursul ultimilor ani să includă în declarația sa de avere și interese personale Societatea cu Răspundere Limitată „TCACI și K”. De fapt, Vitiuc este unul dintre cei cinci fondatori, cota parte a acestuia fiind de  20%. Coincidență sau nu, dar adresa juridică a acestui SRL – str. Fiodor Dostoevschi 2, mun. Bălți,  coincide cu adresa celor două SRL-uri declarate drept proprietate a soției deputatului. Firma a fost înregistrată pe
26 octombrie 1994, iar în 2018 a fost radiată. Chiar și așa, în declarațiile de avere din anii precedenți, Vitiuc nu a inclus-o în niciun act pentru ANI.


Arina Spataru

Arina Spătaru și-a făcut debutul în politică în decembrie 2015, când a fost aleasă președinta Organizației teritoriale Bălți a Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (Platforma DA). Trei ani mai târziu a fost prima femeie-candidat la funcția de primar al municipiului Bălți. La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 a candidat pe Circumscripția uninominală nr. 10 – Bălți, fiind reprezentanta Blocului electoral ACUM, format din Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate și ajunge deputată pe lista națională a Blocului ACUM. Este masterandă în economie, specialitatea Tehnologii Industriale. Arina Spătaru deține și cetățenia statului român.

În declarația de avere și interese personale pentru 2020, Arina Spătaru a indicat venituri salariale de 170 de mii de lei. Totodată, Spătaru a beneficiat din partea statului de indemnizația pentru transport – 68 575 de lei. Deputata a profitat și de compensația pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu – 156 mii de lei.

Anatol Spătaru deține cota parte de 100 % a firmei „Arina-S” care este specializată în fabricarea de articole vestimentare, dar și comerțul cu amănuntul al îmbrăcămintei.

Ea a mai trecut pe hârtie trei loturi de pământ, o casă de locuit cu o suprafață de 196, 2 m.p, valoarea căreia se ridică la 580 mii de lei, un garaj și un spațiu comercial cu o suprafață de 195,1 m.p. valoarea căruia se cifrează la 563 mii de lei.

De asemenea, familia deputatei are în proprietate trei automobile, ultimul autoturism de model Toyota Urban Cruiser, fabricat în 2009, fiind cumpărat  cu 8 500 de euro în 2019. Tot în 2019, soțul Anatolie Spătaru a accesat un credit de 200 mii de lei, pe care trebuie să-l restituie până în 2023, cu o rată a dobânzii de 12%. Merită de menționat că Anatolie Spătaru, parohul bisericii Sfântul Panteleimon din Bălți, nu a declarat niciun venit pentru anul 2020.


Oleg Savva

Oleg Savva este jurist și politician. În 2014 se alege cu un fotoliu în Parlament pe lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, formațiune alături de care își păstrează funcția de deputat și după alegerile din 24 februarie 2019. Este veteran al războiului din Afganistan. Până a se lansa în politică, a fost președintele Uniunii veteranilor de război din Afganistan, or. Fălești. Totodată, Savva este participant la acțiunile de luptă pentru apărarea intregrității și independenței Republicii Moldova (1991-1992) și participant la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl.

Conform declarației de venit și interese personale, depusă la ANI, pentru anul 2020, Savva indică un salariu anual de 169 518.35 lei, o compensație pentru tratament în valoare de 18 130.00 lei și o altă compensație în valoare de 156 000.00 lei, bani acordați din bugetul Parlamentului RM. Pe lângă veniturile bănești, Savva a mai declarat un teren agricol, dobândit în 2020 și două terenuri intravilan, unul fiind dobândit anul trecut în baza unui certificat de moștenire. Deputatul socialist este și proprietarul a două case de locuit. Una, dobândită în anul 2013, are 116 m.p. și a fost estimată la 57 448 lei. Cea de a doua a fost dobândită în anul 2020, în baza unui certificat de moștenire. Aceasta are 72,9 m.p. și costă 22 735.00 lei. Tot în 2020, Savva a devenit moștenitorul unui bun imobil de 47,6 m.p., costul căruia a fost estimat la 0.00 lei.


Oleg Sîrbu este membru al PDM din 2007, devenind deputat în ianuarie 2010. Mandatul său a fost scurt, pentru că în noiembrie 2010 au avut loc alegeri parlamentare repetate, iar acesta nu a mai intrat în Parlament. Cu toate acestea, a acces în Legislativ câteva luni mai târziu, fiind pe lista supleanților PDM. La scrutinul din 2014 a candidat din nou pe lista democraților și de această dată a ajuns deputat din prima.

Pentru anul 2020, Sîrbu a declarat la ANI un venit de 197 999.50 de lei din salariul de deputat, 242 705.00 lei dintr-o compensație  și salariul soției de 46 101.92 de lei, angajată la SRL „Vlados-Com”, una din companiile familiei. În declarația de avere pentru 2019, Sîrbu a indicat un venit cumulativ de 289 de mii de lei din salariul de deputat. Pe lângă aceste venituri, politicianul a mai inclus în declarația pentru anul 2020 devidentele de la SRL-ul „Vlados-Com” în valoare de 355 000.00 lei și 500.00 lei, bani obținuți în urma înstrăinării autoturismului de marca PAZ 672, EDAB 796, care a fost casat. De asemenea, Sîrbu a arendat SA „Baze de transport Auto nr 12 Edineț” bunuri contra sumei de 355 000.00 lei, iar SRL-ului „Gloria-Qvarc” i-a închiriat un autovehicul contra sumei de 60 000.00 lei.

În total, familia deputatului are în proprietatea sa 546 de terenuri, dintre care nouă au fost achiziționate în decursul anului trecut. Totodată, Sîrbu declară nouă autoturisme, două apartamente, o casă de locuit și un garaj. Pe lângă aceste bunuri materiale, familia Sîrbu mai are trei conturi bancare, pe care sunt depozitați 12 662,88 lei și 47.10 EUR. În prezent, numele deputatului Sîrbu este asociat cu nouă firme. Astfel, Sîrbu este fondatorul și deține 100% din acțiuni la SRL „Gloria-Qvarc”, SRL „Vlados-Com”, SRL „Maximos-Pan” și SRL „Grand Autoplus”. Acesta mai deține cote părți și a nouă agenți economici.

În document mai este indicat un credit de 500 de mii de lei, pe care trebuie să-l restituie până în 2021, cu o rată a dobânzii de 7,52 %.


Corneliu Padnevici

Corneliu Padnevici, jurist de profesie, a fost o perioadă director al companiei care a deținut hotelul „Codru” – privatizat la finele anului 2008, pe vremea guvernării comuniste, de o firmă din Cipru. Ulterior, terenul şi toate imobilele complexului hotelier au fost preluate de „Finpar Invest SRL”, companie afiliată lui Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Padnevici a ajuns în Parlament în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, fiind reprezentantul democraților pe Circumscripţia nr. 6 – Drochia.

Acum, alesul poporului se proclamă neafiliat politic și declară la ANI pentru anul 2020 un salariu de 192 281.31 de lei. Bugetul familiei este suplinit și de venitul soției deputatului, angajată în cadrul Ministerul Finanțelor, care este estimat la 26 625.58 lei. Deputatul are în proprietatea sa șase terenuri agricole, ultimul dobândit în anul 2013 și două apartamente. Un spațiu locativ, dobândit în anul 2018, de 115,5 m.p., care îi aparține în întregime deputalui, costă 52 500.00 lei. Pe lângă acesta, Pandevici mai deține 0,33 cotă parte dintr-un apartament de 71.9 m.p., valoarea căruia este estimată la 380 183.00 lei. Alesul poporului a declarat la ANI și un autorutism de marca Nissan X Trail, fabricat în anul 2016 și dobândit în anul 2020, anul trecut, Padnevici a declarat că a cumpărat autoturismul în anul 2016. Mașina l-a costat pe demnitar 290 506 lei, acesta însă nu se află în proprietatea lui. Pe lângă toate bunurile, Corneliu Padnevici înregistrează un credit pe care l-a accesat în anul 2019, cu o rată a dobânzii de 9%, în valoare de 150 000 lei.


Alla Pilipețcaia

Alla Pilipețcaia a devenit deputată după scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019, la care a fost candidata Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în Circumscripția nr. 7 – Soroca, localitatea ei de baștină.

Potrivit declarației de venit și interese personale pentru 2020, Pilipețcaia (inginer-tehnolog de profesie) a obținut de la Parlamentul Republicii Moldova un salariu de 191 mii de lei. Bugetul familiei a fost suplinit de salariul soțului – 157 881.06 lei, parvenit de la Consiliul Raional Soroca. Pilipețcaia declară și o compensație în sumă de 277 245.32 de lei de la Parlamentul RM. Familia deputatei deține două terenuri de categorie intravilan, costul total al cărora este de 219 683. 00 de lei. Alla Pilipețcaia este proprietarul a șapte clădiri sau construcții dintre care una este casă de locuit. Aceasta costă 1 436 616.00 lei, are 372.5 metri pătrați și a fost dobândită prin moștenire. Pe lângă bunurile materiale, Pilipețcaia deține ½ cotă parte din „DEBUT-SOR SRL”, care se ocupă de producerea mezelurilor și a cărui cost este estimat la 871 089.50 lei.


Dinu Plîngău

Dinu Plîngău este cel mai tânăr deputat din Republica Moldova, având doar 26 de ani. Până a ajunge deputat, a studiat dreptul și s-a implicat în activități de promovare a democrației și a drepturilor omului. Astfel, în 2014 fondează Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei”. ONG-ul organizează în ianurie 2015, primul protest împotriva furtului miliardului din sistemul financiar-bancar.

La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 a candidat atât pe circumscripția națională, cât și pe Circumscripția uninominală nr. 3 – Edineț, din partea Blocului electoral ACUM, din care au făcut parte formațiunile politice Partidului Acțiune și Solidaritate și Platforma DA. Ajunge deputat pe listă de partid al Platformei Demnitate și Adevăr, pentru că la Edineț a ieșit învingător candidatul democraților.

Dinu Plîngău declară la ANI pentru anul 2020 un salariu de 210 099.774 MDL, cu 95 967.02 lei mai puțin decât în 2019, parvenit din Parlamentul Republicii Moldova și unul de 8 677.15 lei de la Asociația pentru Dezvoltarea Democrației „DECID”. Plîngău a inclus în declarația sa de avere și interese personale o compensație anuală neimpozabilă pentru cheltuieli de transport în valoare de 18 130.00 lei și o compensație neimpozabilă pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocolare și de promovare în valoare de 156 000.00 lei.


Alexandr Usatîi

Alexandr Usatîi și-a început cariera politică în anul 2003, când în urma alegerilor locale, a devenit consilier municipal la Bălți din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). După alegerile locale din 2007, Usatîi a fost propus de către fracțiunea PCRM din Consiliul Municipal Bălți la funcția de viceprimar, funcție pe care o păstrează până în 2015. Ulterior, a aderat la PSRM, formațiune condusă la acel moment de Igor Dodon și a devenit președintele Organizației teritoriale Bălți a PSRM.
În mai 2018, Alexandr Usatîi a fost candidatul socialiștilor la funcția de primar al mun. Bălți, însă a fost devansat de reprezentantul Partidului Nostru, Nicolai Grigorișin, care a câștigat în primul tur de scrutin.
La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a candidat în Circumscripția nr. 9 – mun. Bălți și a ieșit învingător, fapt ce i-a asigurat un loc în fracțiunea PSRM din legislativul de la Chișinău.

Pentru anul 2020, deputatul socialist declară la ANI un salariu de 201 329.74 lei. Bugetul anual al familiei Usatîi a fost suplinit și de salariul soției. De la SRL „Makler” s-au încasat 60 103.00 lei și de la IP Agenția Servicii Publice, 1 000.00 lei. De asemenea, Usatîi a declarat un venit de 4 500.00 lei și 420.00 lei, bani proveniți drept dobândă de la BC „Moldova Agroindbank”.Totodată, în urma înstrăinării automobilului de model Renault Megane, deputatul a obținut încă 5 000,00 de lei. Tot în 2020, socialistul a vândul, cetățeanului Gușan Valentin, un teren în satul Corlăteni, raionul Rîșcani, în valoare de 26 000.00 lei.

Politicianul a primit din partea Parlamentului Republicii Moldova, pentru anul 2020, o indemnizație în valoare de 282 305.00 lei. În declarația de avere și interese personale, Usatîi a inclus două apartamente și un garaj. În același timp, el a menționat că, doar un apartament cu suprafața de 52,8 m.p., dobândit în anul 2007 contra sumei de 136 816.00 lei, îi aparține în totalitate. Alesul poporului a dobândit în anul 2020 o mașină de marca Toyota Auris, fabricată în anul 2015, contra sumei de 150 000.00 lei. Pe lângă aceasta, mai are o mașină de marca Ford Escort 1988, dobândită în anul 2003 contra sumei de 10 000.00 lei.


Nichita Țurcan

Nichita Țurcan, specialist în tehnologii informaționale și șef al Departamentului informațional al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), este unul dintre cei mai tineri deputați din Parlamemtul RM, născut în anul 1990. Până a ajunge ales al poporului, Țurcanu a fost consilier municipal din partea PSRM. Din 2018 este membru al Consiliului republican al PSRM și unul dintre liderii și fondatorii Asociației „Garda Tînără”, asociație afiliată formațiunii socialiste.

Pentru anul 2020, tânărul deputat a declarat la ANI un salariu de 166 777.36 lei de la Parlamentul Republicii Moldova, 11 899.86 lei de la PP Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și salariul unui membru de familie angajat la „MediaPerfect” SRL, în sumă de 71 191.69 lei. Pe lângă salariu, Țurcan a mai ridicat din caznaua statului o indemnizație de 185 710.50 lei și 4 562.50 lei  de la Primăria municipiului Chișinău. Deputatul declară un apartament de 67,7 m.p. dobândit în anul 2019 contra sumei de 428 864 lei și o mașină de marca Volkswagen Jetta din anul 2008, achiziționată tot în anul 2019 contra sumei de 10 000 lei. Pe lângă aceste bunuri, Nichita Țurcan are un cont bancar, pe care sunt depozitați 69 119.88 lei.


Gheorghe Brașovschi

Judocan și maestru în sport, Gheorghe Brașovschi este absolvent al Universităţii Agrare şi al Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. Până să ajungă deputat, a fost mai mulți ani la rând primar de Sîngerei, orașul lui de baștină. Mai exact, a administrat orașul în perioada 2003-2011, dar și în perioada 2015-2019. Brașovschi a ajuns deputat în 2011 pe lista Partidului Democrat din Moldova (PDM). La alegerile din 24 februarie 2019 a candidat ȋn Circumscripţia uninominală nr. 12 – Sȋngerei, unde a și câștigat, păstrându-și, astfel, un loc în fracțiunea democraților din noul Parlament. Mai apoi, s-a alăturat grupului parlamentar „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu, ca ulterior să se alăture Platformei „Pentru Moldova”, din care face parte și fracțiunea Partidul „ȘOR”.

Conform declarației de avere și interese personale, depusă la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) pe data de 17 martie 2021, Brașovschi a raportat venituri de 204 mii de lei din salariul de deputat și 2 200 lei de la firma “Protuvim-Agro”.  De asemenea, Brașovschi a beneficiat din partea statului de compensații de 174 mii de lei, dar și de o indemnizație de 68 de mii de lei. Totodată, bugetul familiei Brașovschi a fost suplinit cu 153 de mii de lei (123 mii de lei – salariu de la Centrul de Sănătate Sîngerei, 29 mii de lei – pensie, dar și 1 100 de lei de la firma “Minoris”).

Familia Brașovschi mai deține 11 terenuri agricole, valoarea cărora se cifrează la 56 de mii de lei. În document mai sunt indicate două mijloace de transport – un Volvo XC-90, produs în 2008 şi achiziţionat în 2012 contra sumei de 210 mii de lei, dar și o motocicletă VIPER 125, produsă în 2007 și dobândită în 2007 contra sumei de 1500 lei. De asemenea, familia deputatului are în proprietate două apartamente. Primul apartament are o suprafață de 66,80 m.p și a fost dobândit în anul 1999 contra sumei de 36 de mii de lei. Al doilea apartament are o suprafață de 86,7 m.p, valoarea bunului fiind estimată la 400 mii lei.

Conform documentului, familia Brașovschi deține 100 % din capitalul firmei „KONST NORDAGRO”, care are principalul gen de activitate comerțul cu ridicata al produselor agricole și brute, dar și a animalelor vii.


Ion Leucă

Ion Leucă este istoric de profesie, manager în agrobusiness și veteran al Războiului de pe Nistru. Deputatul Leucă a activat în diverse domenii: inspector superior la Serviciul de vize și permisiuni din cadrul Comisariatului de Poliţie Glodeni, director-adjunct la Întreprinderea de Stat de Aprovizionare material-tehnică a raionului Glodeni, șef al filialei Tutun-CTC din Glodeni și vicedirector general al ÎS CRIS Registru.
În 2003 a fost ales consilier raional, iar 12 ani mai târziu a devenit şi preşedinte al raionului Glodeni. La scrutinul din 24 februarie 2019, Ion Leucă a fost reprezentantul democraților pe Circumscripţia nr. 5 din Glodeni, pe care o și câştigă, asigurându-și, astfel, un fotoliu de deputat.

În ultima declarația de avere și interese personale, depusă la ANI pe data de 22 martie 2021, declară venituri de 547 de mii de lei, provenite din salariul de deputat (200 de mii de lei), salariul de președinte al raionului Glodeni (850 lei), indemnizații și compensații plătite de Parlamentul Republicii Moldova (288 mii de lei), pensia acordată de Casa Națională de Asigurări Sociale (41 de mii de lei), dar și indemnizații de la CNAS (16 790 mii de lei). Bugetul familiei este suplinit cu 198 mii de lei, venit provenit din salariul soției care activează la un liceu din Glodeni. Soția acestuia a ridicat pentru anul 2020 o pensie de 12 mii de lei.

Deputatul democrat susține că deține un teren intravilan (0,0875 ha), un garaj (30 m.p.) și o casă de locuit cu o suprafață de 119, 5 m.p, valoarea cărora se ridică la doar 163 mii de lei. Important de menționat că, Ion Leucă nu trece în declarație (!) apartamentul procurat în anul 2019, cu o suprafață de 86,4 m.p. contra sumei de 468 mii de lei, apartament pe care l-a indicat în declarația de avere pentru anul 2019.  Familia Leucă deține în proprietate sa un automobil de model Toyota Corolla pe care l-au procurat încă în 2007 cu 95 de mii de lei. În 2019, deputatul a contractat un credit în valoare de 34 de mii de euro,  scadent în 2024, cu rata dobânzii de 7 %. Leucă mai deține un cont bancar cu 150 de mii de lei.


Irina Lozovan

Irina Lozovan și-a început activitatea profesională în 2001 în funcția de juristă a SRL „Dermax” din or. Lipcani, raionul Briceni. Ulterior, între 2003 și 2012, a lucrat în cadrul Poliției de Frontieră (inspector, plutonier major) în orașul Lipcani. A aderat la socialiști în 2014, iar un an mai târziu a devenit președinta Organizației teritoriale Ocnița a PSRM. În urma alegerilor locale din iunie 2015, aceasta a devenit consilieră raională în raionul Ocnița și consilieră în orașul Otaci din partea PSRM, iar patru ani mai târziu, după alegerile parlamentarele din februarie 2019, a ajuns deputată pe lista națională a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

Jurnaliștii NordNews au scris anterior că Irina Lozovan șchiopătează la capitolul integritate, atunci când, potrivit declarației depuse la ANI în anul 2020, valoarea casei de locuit era de 38 de mii de lei, iar a terenului dobândit în anul 2003 era de 0 lei, în timp ce în declarația de avere și interese personale pentru anii 2017 și 2018, depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC) în anul 2018, valoarea imobilului a fost estimată la 66 de mii de lei, iar valoarea terenului era de 10 675 de lei.

Potrivit declarației de venit și interese personale pentru anul 2020, Lozovan a indicat venituri în mărime de 210 mii de lei din salariu de deputat. Deputata socialistă a beneficiat din partea Partlamentului R. Moldova de o indemnizație/compensație în valoare de 242 de mii de lei. De asemenea, în bugetul familiei au mai intrat 10 mii de lei (!) obținuți în urma vânzării automobilului Volkswagen Passat, fabricat în 2006. Soțul deputatei declară un venit de 34 871 de lei din salariu de deputat.

Familia Lozovan are în proprietate două automobile: Fiat Stilo (fabricat în 2002), dar și un autoturism de model HYUNDAI IX35 (fabricat în 2014) cumpărat în 2019 cu doar 10 mii de lei (!). Prețul unui astfel de automobil la mâna a doua este de 230 de mii de lei(!).

Tot în 2019, soțul Gîrleanu Pavel, a obținut un credit de 10 400 de euro, pe care trebuie să-l restituie până în 2024, cu o rată a dobânzii de 13%.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata