NordNews
Avem ce spune

Dodon amenință cu proteste dacă Maia Sandu nu înaintează un candidat la șefia Guvernului

Liderul PSRM, Igor Dodon, îi cere președintelui Maia Sandu să înainteze un candidat la funcția de premier și anunță că, în caz contrar, socialiștii vor ieși la „proteste ample”, transmite jurnal.md.

„Îi cerem Maiei Sandu să emită imediat decretul de învestire a unui candidat legal la funcția de prim-ministru. Menționăm aici în mod special candidatura doamnei Mariana Durleșteanu, care a fost înaintată cu respectarea tuturor procedurilor, de o majoritate parlamentară legal constituită”, a spus Dodon.

Liderul PSRM a calificat decizia Curții Constituționale prin care decretul semnat de Maia Sandu a fost anulat drept una „previzibilă”.

„Nu am nici un fel de satisfacție politică după decizia CC. Nici eu, nici colegii mei din PSRM nu am câștigat nimic din această decizie, ea nu dă cuiva satisfacție politică, dar vine să oprească derapajul constituțional al președintelui, după ce aceasta a demonstrat din nou că operează cu duble standarde și că noțiunea de stat de drept este valabilă pentru fiecare cetățean, în afară de presedintele țării, care se poziționează pe sine deasupra tuturor legilor și, cel mai grav, deasupra Constituției țării”, a mai spus Dodon.

În cazul în care Maia Sandu nu emite decretul privind candidatul la funcția de premier, „PSRM va veni cu noi măsuri și acțiuni care să pună punct acestei crize, inclusiv acțiuni ample de protest, dar și demersuri pentru responsabilizarea legală și politică a celor care au creat acest haos în țară”, a mai spus Dodon.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata