Dodon îi îndeamnă pe funcționarii publici să susțină Guvernul Maia Sandu

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, le-a cerut funcţionarilor publici, colaboratorilor structurilor de forţă şi militarilor să susţină procesul de transfer al puterii şi să recunoască Guvernul condus de Maia Sandu, garantându-le siguranța și asigurându-i că nimeni nu va avea de suferit în urma acestei decizii.

Printr-un mesaj postat pe Facebook, Igor Dodon a declarat: „Mă adresez tuturor funcţionarilor publici, colaboratorilor structurilor de forţă, militarilor: dumneavoastră puteţi deveni elementul de bază care va lansa procesul de transmitere paşnică a puterii, dumneavoastră puteţi salva ţara de destabilizare!”.

Iar conducătorilor instituţiilor de stat, ai ministerelor, departamentelor, precum și procurorilor şi judecătorilor care susțin vechiul Guvern (inclusiv cei șase magistrați de la Curtea Constituţională), Dodon le-a sugerat să demisioneze.

Președintele le-a transmis funcţionarilor că nu trebuie să se teamă de represiuni „din partea Guvernării care pleacă şi nu are nicio şansă de a se menţine” şi a criticat dur Partidul Democrat şi conducerea acestuia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata