NordNews
Avem ce spune

Dodon îl amenință pe Usatîi, pentru a-l convinge să-l susțină în turul II

Liderul formațiunii politice „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, care a obținut aproape 17% de voturi în primul scrutin prezidențial, a îndemnat alegătorii să voteze contra lui Igor Dodon în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă.

 Astăzi, cetățenii trebuie să iasă la vot, iar înainte de aceasta să se gândească care le este scopul, să stea mai departe, ca președintele țării să fie numit „kulioc”, sau să avem o schimbare”, a menționat Usatîi.

Totodată, acesta a adăugat că este amenințat și intimidat de către Igor Dodon, pentru al forța să-i declare susținere în cel de-al doilea scrutin prezidențial.

 Sunt amenințat că după anul nou, mă vor închide pe 15 ani în închisoare, dacă eu nu o să ies și nu o să declar public că-l susțin pe Igor Dodon…Eu sunt gată să fiu judecat pe viață, dar eu nu o să schimb interesele naționale a cetățenilor pe mofturile cuiva. Sunt gata să risc cu totul, dar eu nu pot să las puterea în mâinele unui „kulioc”, care va continua să-și bată joc de poporul nostru”, a declarat Usatîi

Cât privește candidatura Maiei Sandu, liderul „Partidului Nostru” spune că nu este un „fan” al acesteia, doar că niciodată nu deține informații despre vreo acțiune de corupție în care ar fi fost implicată.

Înțeleg că suntem oameni diferiți cu Maia Sandu. Avem metode diferite, dar un scop”, a declarat el.

Amintim că, în primul tur al scrutinului prezidențial Renato Usatîi a fost votat de 16,90% din sufragii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata