NordNews
Avem ce spune

Dodon promite că salariile bugetarilor pentru luna decembrie vor fi achitate la timp

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a dat asigurări că salariile pe luna decembrie vor fi achitate la timp. Subiectul a fost discutat, astăzi la întrevederea săptămânală a șefului statului cu premierul țării și președintele Parlamentului. Precizările lui Dodon vin ca o reacţie la declaraţiile vicepreşedintelui Parlamentului din partea PAS. Recent, Alexandru Slusari a spus că salariile și pensiile pentru decembrie-ianuarie vor fi achitate cu rețineri, transmite publika.md. 

„Nu există nicio întârziere la achitarea plăților. Am auzit unele declarații ale unor politicieni referitor la salarii și pensii. Vreau să confirm și să asigur că pe parcursul acestei luni, Guvernul spune că și la începutul anului viitor, atât cât suntem noi responsabili de situația din țară, salariile și pensiile se achită la timp și nu vor fi întârzieri”, a declarat Igor Dodon.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a menționat că: „există un risc serios că salariile și pensiile pentru decembrie-ianuarie vor fi achitate cu rețineri. Dar alte cheltuieli bugetare în perioada imediat următoare în general nu vor fi posibile”.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata