NordNews
Avem ce spune

Dodon și Chicu – împreună la Taraclia. Guvernul nu-l menționează pe președintele în exercițiu în comunicatul său despre eveniment

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a efectuat o vizită la Taraclia, însoțit de premierul Ion Chicu. Potrivit unui mesaj pe pagina sa de Facbook, Igor Dodon anunță că a participat la aniversarea a 110-a de la înființarea volostei Taraclia, împreună cu prim-ministrul Ion Chicu, președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari și ambasadorul Republicii Bulgaria în Republica Moldova, Evgeni Stefanov Stoytchev, informează radiochisinau.md

Și Guvernul anunță într-un comunicat despre vizita premierului la Taraclia, dar nu pomenește faptul că și Igor Dodon a participat, ci doar publică fotografii, în care apare și președintele în exercițiu, alături de Ion Chicu și alți oficiali.

Ceremonia oficială a continuat cu întrunirea conducerii raionului, deputați, reprezentanți ai corpului diplomatic, printre care Ambasadorul Bulgariei la Chișinău, și locuitori”, se arată în comunicatul Guvernului.

În mesajul său, Igor Dodon le-a mulțumit locuitorilor raionului Taraclia pentru că l-au votat în proporție de 92.95 la sută la alegerile prezidențiale și a promis că va vizita toate raionale și satele în care cetățenii l-au votat masiv. El a efectuat astăzi o vizită și la Comrat, în regiunea găgăuză, însoțit de bașcanul Irina Vlah.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata