Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și prim-ministrul, Ion Chicu, au fost prinși din nou cu minciuna. Se întâmplă după ce, aleșii poporului au declarat răspicat că, întreprinderea AVIA INVEST se află în insolvabilitate. În realitate, însă, potrivit unor documente făcute publice de către AVIA INVEST, situația este cu totul alta.
Potrivit acestora, pe conturile întreprinderii se află mai multe sume bănești. Totodată, într-un comunicat de presă compania AVIA INVEST a scris că:
Dacă statul nu ne ajută în această situație complicată, așa cum procedează toate statele normale, cel puțin nu ne încurcați să continuăm modernizarea Aeroportului Chișinău, se arată în comunicat.⠀
Aeroportul Chișinău a devenit mult mai atractiv pentru companiile aeriene și nu numai. De aerogară au început să se intereseze și unii politicieni. În primul rând, președintele Igor Dodon, care a declarat că intenționează „să reîntoarcă aeroportul în proprietatea statului”. După cum afirmă observatorii, această idee ia turații pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale. Observatorii spun și despre interesul personal, economic și politic al lui Dodon „în reîntoarcerea aeroportului în proprietatea statului”, în esență fiind urmărită transmiterea aerogării unor companii afiliate puterii.