NordNews
Avem ce spune

Doi bărbați au fost reținuți în cazul „cadavrului carbonizat” din Florești

Doi bărbați au fost reținuți de poliție, fiind suspectați în cazul  „Cadavrului carbonizat”, găsit miercuri, 4 aprilie, într-o fâșie forestieră din raionul Florești. Este vorba despre un cetățean în vârstă de 40 de ani, originar din satul Cuhurești a aceluiași raion.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit că în seara zilei de 3 aprilie curent, doi bărbați de 39 și 30 de ani au avut o întâlnire cu victima,  unde în urma unui conflict mai vechi, i-au aplicat multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului.

Ulterior, suspecții au urcat victima într-un automobil și s-au deplasat la marginea pădurii din extravilanul sat. Răduleni Vechi raionul Floreşti, unde coborând-o din automobil, au stropit-o cu o substanţă inflamabilă și au incendiat-o, în rezultatul căruia victima a decedat.

Cei doi suspecți au fost reținuți pe un termen de 72 de ore. Bănuitul de 39 de ani este un fost concubin al iubitei victimei.

Pe cazul dat, a fost inițiată o cauză penală pentru „Omor intenționat cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic”. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"