NordNews
Avem ce spune

Doi frați din Bălți, reținuți pentru omor. Au snopit în bătaie un tânăr până l-au ucis

Doi frați de 30 de ani, originari din municipiul Bălți sunt suspectați de omorul unui bărbat. Aceștia au fost reținuți pe un termen de 72 de ore. 

„Polițiștii din Bălți au fost sesizați, aseară,de o locuitoare a municipiului, care a comunicat că pe teritoriulunei foste băi din oraș se află cadavrul unei persoane. La fața locului polițiștii au stabilit identitatea victimei, un bărbatde 29 de ani, locuitor al mun. Bălți. Pe suprafața cadavrului au fost depistate multiple urme de maltratare în special în regiunea capului și a gâtului”, a declarat poliția.

La scurt timp, suspecții au fost  identificați și reținuți. Aceștia s-au dovedit a fi  doi frați de 30 de ani, anterior  judecați pentru diferite  infracțiuni.

Audiați de polițiști, bănuiții au declarat că împreună cu victima au consumat  băuturi alcoolice, iar la un moment dat  între ei s-a iscat un conflict.

„În timpul altercațiilor, victima ar fi  scos un cuţit de bucătărie și l-a ameninţat pe unul dintre frați, astfel, celălalt i-ar fi aplicat bărbatului  multiple lovituri cu pumnii peste diferite părţi ale corpului şi în cap. În urma leziunilor primite, victima  a decedat.”

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală conform art.145 al.2 Cod Penal.

Conform legii penale, persoana vinovată în comiterea infracțiunii de omor intenționat, riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 ani  sau cu detenţiune pe viaţă.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"