
Doi tineri din Bălți au ajuns la spital după ce apartamentul în care se aflau a luat foc. Incidentul a avut loc aseară, după ora 23.00
Potrivit salvatorilor, flăcările au izbucnit în interiorul unui apartament de la etajul 5. La fața locului, pentru intervenție au fost trimise 2 echipe de salvatori și pompieri.
Pompierii au reușit lichidarea incendiului fără ca acesta să afecteze alte apartamente. Flăcările au distrus mai multe bunuri din încăpere.
În urma arderii, două persoane au avut de suferit. Un minor în vârstă de 17 ani și un tânăr în vârstă de 18 ani au primit intoxicații cu produsele de ardere.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.