NordNews
Avem ce spune

Donație importantă de produse igienice și dezinfectanți pentru școlile și grădinițele din țară

Începând cu această săptămână, toate școlile și grădinițele din Republica Moldova vor primi dezinfectanți și materiale de igienă oferite de UNICEF cu sprijinul financiar din partea USAID. În total, peste 2.600 de instituții educaționale, care includ aproape 23 de mii de clase și grupe de grădinițe vor beneficia de aceste produse, scrie unica.md.

Lotul include peste 68.000 de litri de săpun lichid, 454.000 de bucăți de săpun solid și peste 136.000 de litri de dezinfectant lichid pentru mâini vor fi livrate școlilor și grădinițelor din țară. Acestea vor satisface necesitățile pentru o perioadă de trei luni.

Produsele de igienă vor fi livrate în două tranșe. Circa o treime din întreaga cantitate va ajunge în școli și grădinițe până la 28 August, iar restul  – până la finele lunii Septembrie.

Prioritatea UNICEF este să ne asigurăm că fiecare copil are acces la educație de calitate. În perioada pandemiei de COVID-19, este de o importanță majoră limitarea expunerii copiilor la virus și asigurarea că școala este un spațiu sigur, a declarat Desiree Jongsma, Reprezentantă de Țară UNICEF în Moldova.

În prezent, reprezentanții a 31 organe locale de specialitate din domeniul învățământului au recepționat produsele de dezinfectare și igienă. Până la data de 28 august, în toate direcțiile raionale de învățământ vor fi distribuite produsele de igienă de primă necesitate și dezinfectanți.

Donația face parte din Programul de prevenire și răspuns la COVID-19, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Asistență Internațională (USAID) și implementat de UNICEF Moldova. Proiectul face parte din asistența de 2,2 milioane USD oferită de Guvernul SUA, prin intermediul USAID, pentru a stopa răspândirea COVID-19 în Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata