NordNews
Avem ce spune

Dorin Recean recunoaște că are dosare penale, dar nu știe câte la număr

Prim-ministrul desemnat, Dorin Recean, susține că pe numele său au fost pornite mai multe dosare penale. Totuși, precizează Recean, indiferent de numărul acestora, el nu vede o problemă în acestea și asta pentru că nu a încălcat legislația, scrie deschide.md

Aflându-se în plenul Parlamentului, unde are loc examinarea subiectului privind acordarea votului de încredere Guvernului, Recean a fost întrebat dacă are dosare penale pornite pe numele său, la care premierul desemnat a dat un răspuns pozitiv.

În 2013, după „Pădurea Domnească”, după ce am intrat în conflict cu mai multă lume din Chișinău care au dorit să ascundă dosarul, mie mi-au fost fabricate multe dosare. Am fost chemat de mai multe ori la Procuratură. Dacă sincer, nu știu câte dosare mi-au fost făcute în acea perioadă și nu știu câte sunt pe rol… Atunci, le-am spus la toți: Băieți, faceți dosare penale cât doriți. Atât timp cât eu respect legea, respect normele, nu am nicio problemă cu toate procesele și dosarele care vor fi”, a spus el.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"