NordNews
Avem ce spune

Dosarul „contrabandă cu epoleți”. Încă un angajat MAI a fost încătușat

Încă un angajat al Ministerului Afacerilor Interne a fost reținut în dosarul cu marfă de contrabandă de la piața KM7 din Ucraina, în valoare de 1,5 milioane de lei, susțin sursele Deschide.MD.

Este vorba despre un ofițer din cadrul Direcției de Patrulare Centru a INSP care ieri a fost reținut de către ofițerii de urmărire penală ai Serviciului Vamal pentru 72 de ore. Sursele susțin că acesta este bănuit de acțiuni de contrabandă și este vizat în același  dosar în care sunt cercetați penal alți trei angajați MAI, doi dintre care au fost reținuți la data de 9 Noiembrie curent de către mascații de la SIS.

Amintim că, suspecții au fost documentați timp de nouă luni de Serviciul Vamal și Serviciul de Informații Securitate. Mărfurile de larg consum era introduse în țară prin regiunea transnistreană și depozitate în localitățile din Zona de Securitate. De aici, bunurile erau preluate de alți membri ai grupării infracționale, care le transportau pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Moldovei, cu utilizarea plăcuțelor de înmatriculare false și prin eludarea posturilor vamale interne de control.

Astfel, în contextul măsurilor speciale de investigație derulate, la 9 noiembrie curent, au fost reținuți în flagrant cei trei bănuiți și două microbuze care transportau mărfurile de contrabandă. Cel de-al patrulea membru al grupării, angajat și el al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a reușit să se eschiveze, deplasându-se în regiunea transnistreană, dar urmează să fie anunțat în căutare. Imediat după rețineri, oamenii legii au efectuat 12 percheziții la mai multe adrese din țară.
Ulterior, în cadrul perchezițiilor, în unul dintre microbuze au fost depistate și droguri în valoare de aproximativ 200.000 lei. Astfel, ofițerii Serviciului Vamal s-au autosesizat și au pornit urmărirea penală pentru contrabandă și pentru păstrarea și transportarea drogurilor în proporții deosebit de mari.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"