NordNews
Avem ce spune

Dosarul contrabandei cu 200 kg de heroină din Iran. Doi cetățeni turci – condamnați la închisoare

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a demonstrat în instanța de judecată vinovăția celor doi cetățeni turci inculpați în dosarul contrabandei cu 200 kg de heroină din Iran, făcut public în iunie 2021.

Astfel, pe acest dosar care vizează cea mai mare captură de heroină din istoria Moldovei (cu estimarea costului contrabandei pe piața neagră la peste 200.000.000 lei), Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat decizia de condamnare a inculpaților, cu executarea pedepsei în închisoare, pentru termene de 11 ani și respectiv de 6 ani.

Totodată, instanța de judecată a dispus nimicirea celor 200 kg de heroină introduse în țară prin contrabandă, precum și achitarea de către inculpați a cheltuielilor de judecată, în sumă de peste 40.000 lei. Suplimentar, magistrații au dispus confiscarea în contul statului a circa 200.000 lei de la inculpați.

Urmare a studierii actului judecătoresc, procurorii PCCOCS vor contesta blândețea sentinței la Curtea de Apel Chișinău, precum și vor solicita expulzarea celor doi inculpați, după executarea pedepsei.

Amintim că, activitatea de documentare a grupării s-a desfășurat începând din toamna lui 2020. Potrivit materialelor dosarului, heroina urma să fie livrată în statele Uniunii Europene. În acest scop, organizatorul grupării de origine turcă își înregistrase la Chișinău o companie cu activitate de transportare a materialelor de construcție și a articolelor sanitare din Iran, pe cale maritimă, iar apoi pe cale terestră – din Rusia spre Moldova. După ce și-a format un istoric economic pozitiv, inculpatul a purces la implementarea schemei de contrabandă cu substanțe narcotice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"