NordNews
Avem ce spune

Două avioane de luptă rusești – interceptate de Typhoon-urile britanice deasupra Mării Negre

Avioanele de vânătoare britanice Typhoon, staţionate în România, au decolat miercuri dimineaţă după ce au interceptat două avioane de luptă ruseşti Su-30 Flanker deasupra Mării Negre, au informat Forţele Aeriene Regale britanice pe pagina sa oficială de Facebook, scrie mediafax.ro
Activitatea celor două avioane de luptă ruseşti a fost interceptată şi monitorizată de două avioane Typhoon ce aparţin Forţelor Aeriene Regale britanice (RAF).

 

Avioanele de vânătoare RAF operează în conformitate cu misiunea NATO de supraveghere aeriană (EAP), în cadrul căreia Forţelor Aeriene Regale britanice acţionează pentru a descuraja orice agresiune venită din partea Rusiei, reasigurând România şi restul aliaţilor NATO de angajamentul Marii Britanii privind apărarea colectivă, se mai arată în postare.
Săptămâna trecută, avioane de vânătoare britanice de tip Eurofighter Typhoon au fost trimise de la Baza aeriană Mihail Kogălniceanu „ca reacţie la prezenţa a şase bombardiere de tip Suhoi Su-24 Fencer care zburau în apropierea spaţiului aerian NATO, deasupra Mării Negre”.
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata