NordNews
Avem ce spune

Două directoare din Sîngerei și Soroca, cu soți angajați în instituțiile de învățământ pe care le gestionează

Directoarea unui gimnaziu din raionul Sîngerei și directoarea unei școli primare-grădinițe din raionul Soroca au încălcat regimul juridic, semnând acte în privința soților angajați în aceleași instituții.
 
Directoarea gimnaziului a încheiat cu soțul (muncitor) contract individual de muncă atât în 2018, cât și în 2019 și a semnat 2 ordine cu privire la concediu din cont propriu.
 
Pe când directoarea școlii primare-grădinițe a devenit angajatorul soțului (paznic) după fuziunea celor 2 instituții educaționale, semnând ulterior în privința acestuia 7 ordine și încheind un acord adițional contractului de muncă.
Prin aceste acțiuni, subiecții controlului nu au respectat prevederile Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale. Directoarele nu au informat organul ierarhic superior( Direcția Educație a Consiliului Raional) imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-au aflat de fiecare dată când au fost în situația de a lua o decizie în privința soților.
 
De asemenea, acestea au admis și nu au soluționat conflictele de interese respective, în conformitate cu prevederile legale.
În cadrul controlului, directoarele au fost informate despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și despre drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare. Ambele au menționat că nu au știut despre necesitatea de a declara conflictul de interese de fiecare dată. De menționat, că directoarea din Sîngerei a depus cerere de demisie cu puțin timp înainte de inițierea controlului.
 
După rămânerea definitivă a actelor de constatare emise în aceste cazuri, care sunt pasibile de contestare în instanța de contencios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va sesiza organele competente în vederea încetării raporturilor de muncă ale directoarei din Soroca. Totodată, directoarele vor fi decăzute din dreptul de a exercita funcții publice sau de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata