NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Două străzi din Orhei, reparate capital după 50 de ani

Municipiul Orhei continuă să fie un mare șantier și să se modernizeze rapid. Alte două străzi secundare au fost renovate, după 50 de ani. Este vorba despre străzile Răzeșilor și Plugușorului, din sectorul Lupoaica, care se află în imediata vecinătate cu cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova – „Orheiland”. De-a lungul anilor, localnicii de pe cele două străzi au făcut numeroase reclamații în care au cerut nici mai mult, nici mai puțin decât să aibă un drum civilizat pe care să poată merge. Iată că doleanțele lor au fost auzite.

 Locuitorii de pe strada Răzeșilor, sătui să mai umble prin praf și noroi, sunt bucuroși că ploile de toamnă, dar și alte precipitații nu le vor mai da bătăi de cap.

„Când ploua era imposibil de mers pe această stradă. Acum este foarte bine”, a spus o localnică.

„O viață întreagă am locuit aici și nimeni nu a reparat acest drum până acum. Am umblat prin glod, până nu demult. Era foarte greu. Acum suntem foarte bucuroși. Îi mulțumim dlui Șor și întregii sale echipe! Sunt foarte bravo!”, a menționat o altă localnică.

„Ani în șir am mers printr-un glod și o mizerie îngrozitoare. Acum este foarte frumos. De 40 de ani de când locuiesc pe această stradă, nu a fost astfel”, a afirmat o femeie.

„De 60 de ani locuiesc aici. Glodul era până la genunchi, umblam în cizme de cauciuc. Abia anul acesta s-a făcut un drum cum trebuie. A fost asfaltat cumsecade. Îmi place”, a spus un vârstnic.

Aceeași situație a fost și pe strada Plugușorului, unde, la fiecare ploaie, noroiul punea stăpânire pe acest drum. Acum, situația s-a schimbat radical.

„Este foarte, foarte frumos! Mulțumim din suflet! Am crezut că vom ajunge la bătrânețe și nu vom avea astfel de drum. Până nu demult, practic nu ieșeam din curte. Trebuia să mergem cu greu, erau numai râpi, ambulanțele nu puteau urca pe acest deal. Acum e minunat, e frumos și bine. Să trăiască Ilan Șor mulți ani!”, a spus o locuitoare a străzii Plugușorului.

Inginerul-șef al Întreprinderii Municipale Servicii Comunal-Locative Orhei, Nicanor Pulbere, a menționat că lucrările de reparație a străzii Plugușorului au durat o lună și jumătate și că acestea au fost efectuate conform unor noi tehnologii.

„Lucrările au fost făcute calitativ. Oamenii sunt mulțumiți, fiindcă timp de 50 de ani, această stradă nu a mai fost reparată. Drumul a fost renovat conform unei tehnologii noi, s-a folosit plasă sudată din metal pentru betonare pentru ca să nu se deterioreze și să fie rezistentă la îngheț-dezgheț”, a precizat inginerul-șef Nicanor Pulbere, responsabil de renovarea străzii Răzeșilor și Plugușorului.

În context, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a declarat că, până în prezent, la Orhei, s-au betonat aproape 4 500 de metri pătrați de drumuri, care au o garanție de cel puțin 25 de ani.

„Așteptările oamenilor au un bun sfârșit. Au fost betonate drumurile dintr-o întreagă mahala. Și șoferii pot circula în siguranță. S-a folosit beton armat. Apele pluviale, care spălau aceste drumuri și creau o mulțime de probleme, nu le vor mai da bătăi de cap oamenilor. Sper că timp de 25 de ani, cel puțin, veți uita de noroi, iar copilașii vor fi în siguranță când vor merge la grădiniță și școală. Vă îndemn să aveți în continuare încredere în noi, deoarece noi suntem cei care realizăm toate gândurile voastre”, a afirmat Pavel Verejanu.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că investițiile în proiectele de infrastructură vor continua.

„Suntem bucuroși că am reușit să renovăm drumul și în acest sector privat de locuințe. La renovarea acestei străzi au fost implementate cele mai noi tehnologii, care permit drumurilor aflate în pantă să fie de calitate și să corespundă celor mai dificile condiții climaterice. Vom continua să investim în infrastructura din municipiul și raionul Orhei. Acest municipiu este un model de dezvoltare a tuturor orașelor din întreaga țară”, a specificat Dinu Țurcanu.

Prezent la evenimentul de inaugurare a străzii renovate, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a accentuat că implementarea proiectelor de infrastructură și nu numai este posibilă numai dacă cetățenii vor fi uniți, vor avea un interes comun și încredere în echipa Partidului „ȘOR”.

„Ilan Șor este cel care, împreună cu dvs., – locuitorii orașului Orhei și echipa sa, a început transformările radicale, în 2015. Echipa noastră se ține de cuvânt și orice ar fi, va realiza proiectele pe care le-a promis. Noi vom merge înainte și vom implementa toate proiectele menite să le asigure oamenilor confort și siguranță. Evenimentele de inaugurare a acestor drumuri este o sărbătoare mică, dar cu un rezultat mare pentru fiecare locuitor al acestui sector. Vrem ca în continuare să fim uniți, solidari și să obținem cât mai multe victorii în fața și altor provocări pe care le vom avea”, a declarat deputatul Marina Tauber.

Și deputatul Ilan Șor dă asigurări că va continua să investească în proiecte de infrastructură, astfel încât localitățile administrate de echipa sa să se dezvolte.

„Împreună cu echipa mea am făcut multe promisiuni și nu ne vom lăsa până când le vom îndeplini. Municipiul Orhei, dar și celelalte localități în care ne bucurăm de susținere și încredere, vor fi modernizate, iluminate și le vom oferi perspectivă de viitor. Împreună putem face lucruri mărețe. Am demonstrat de mai multe ori că suntem o echipă puternică, care se ține de cuvânt”, a declarat Ilan Șor.

Proiectele de infrastructură din Orhei au început să fie realizate din 2015, după venirea lui Ilan Șor în funcția de primar al localității. La inițiativa edilului, Primăria a început, în premieră pentru întreaga țară, reconstrucția străzilor cu forțele și resursele proprii. Acest lucru permite autorităților locale să optimizeze cheltuielile, iar din banii economisiți să efectueze și alte proiecte sociale. De la preluarea administrării orașului Orhei de către echipa lui Ilan Șor, 80 la sută din drumurile din municipiu au fost reparate.

Anul trecut, autoritățile din municipiul Orhei au reparat integral toate arterele principale din oraș. În acest an, sunt renovate capital mai multe străzi secundare. Lucrările sunt executate de drumarii din Orhei, fapt care garantează calitate și o economie de circa 30%. În ultimii șase ani, investițiile în renovarea infrastructurii rutiere au crescut, la Orhei, de cel puțin patru ori.

P.

Acest material nu reflectă politica editorială a redacției portalului de știri Nordnews.md.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata