NordNews
Avem ce spune

Dragoș Galbur // De ce este periculoasă și dăunătoare reforma de centralizare a spitalelor din țară

Guvernarea PAS vrea să treacă spitalele raionale în subordinea Ministerului Sănătății, iar bunurile și terenurile acestora – în proprietatea statului. Într-o conferință de presă, ministra Sănătății, Ala Nemerenco a declarat că Parlamentul își propune să „susțină eficientizarea managementului spitalelor, care a devenit în ultimul timp una defectuoasă și foarte des are aspecte de influență politică, iar noi ne dorim depolitizarea sistemului de sănătate”.

Doar că ministra Sănătății, Ala Nemerenco face exact ceea ce spunea 5 ani în urmă că nu trebuie de făcut – centralizează și politizează sistemul de Sănătate. Ministra dorește ca toate spitalele din țară (în afară de cele departamentale și cele din Găgăuzia) să treacă în gestiunea și proprietatea Ministerului Sănătății. O inițiativă extrem de periculoasă. A mai încercat Partidul Democrat s-o facă în 2017 și n-a reușit. Și o să las mai jos argumentele de ce această inițiativă este una periculoasă.

Surpriză! Argumentele îi aparțin chiar Alei Nemerenco și au fost scrise în 2017, atunci când Ministerul Sănătății a încercat să preia toate spitalele din republică sub aripa sa.

  1.  ”În ce constă totuși inițiativa? În centralizarea absolută a celui mai mare, serios și bănos segment al sistemului de sănătate – cel spitalicesc. Dacă proiectul va fi votat de Parlament, și nu am niciun dubiu că nu va fi, în țară va exista doar un singur Fondator pentru toate spitalele publice, dar și cele de învățământ medical (cu excepția instituțiilor de asistență medicală primară și celor departamentale) – Ministerul Sănătății. Aceasta înseamnă că de astăzi înainte orice spital public se va institui doar prin decizia ministerului, iar conducătorii tuturor instituțiilor spitalicești publice vor fi selectați, numiți și eliberați din funcție doar de minister. Ce spun Fondatorii, pe nimeni nu interesează. Nici măcar pentru formalitate.”
  2.  ”Deci, avem propusă o reformă care pe moment nu face altceva nimic decât bagă absolut toate spitalele din țară (cu singura excepție a celor departamentale) sub un singur Fondator – Ministerul Sănătății, în niște condiții deloc clare, ceea ce în lume este cunoscut sub un singur nume – centralizare. Centralizare totală, pe care nici sistemul sovietic de sănătate Semasko nu a cunoscut-o, deoarece toate spitalele raionale și municipale se aflau în subordinea puterii locale de atunci – a Comitetelor executive a Sovietelor locale de deputați ai poporului. Acest pas, dacă va fi făcut, va intra ca o pagină neagră în istoria sistemului național de sănătate, și așa destul de slab și șubred. Despre ce stă cu adevărat în spatele acestei reforme, puțini sunt inițiați. Majoritatea sunt atrași naiv în realizarea. Vor fi folosiți și aruncați la finalizarea așa-zisei reforme.”
  3.  ”Grav e și faptul că Ministerul Sănătății, în avizul său prezintă drept argumente un calambur de fraze. Ne are de naivi sau documentul a fost pregătit în prea mare grabă? Ministerul relatează că modificările propuse (adică centralizarea) îi va oferi lui, ca organ central de specialitate și responsabil de elaborarea și promovarea politicilor în domeniul sănătății, posibilitatea de a-și exercita atribuțiile și a implementa politicile statului în domeniu, inclusiv prin decentralizarea serviciilor medicale și aducerea acestora mai aproape de pacienți, conform necesităților populației. Cum e posibil să centralizezi tot serviciul spitalicesc și să prezinți aceasta drept descentralizare? E un calambur fără logică. Nota informativă duce lipsă de argumente profesioniste, nemaivorbind de prezența vre-unui calcul al cost-eficienței pentru o așa reformă masivă. Totodată, nicăieri în țările economic dezvoltate ministerele de sănătate nu se ocupă cu gestionarea instituțiilor, ci doar cu elaborarea și promovarea politicilor în domeniu.”
  4.  ” În lume, spitalele locale sunt subordonate autorităţilor locale.”
  5.  ” Tot ce a rămas oamenilor care mai trăiesc în această țară e sănătatea lor, iar personalului medical – profesia pe care o dețin și decizia pentru așa gen de reforme devine e o responsabilitate mare.”

Să vreau să adaug câteva obiecții din partea mea, n-aș putea, pentru că vedem că doamna Nemerenco a descris perfect de ce este periculoasă și dăunătoare această reformă de centralizare a spitalelor din țară. Unicul lucru de care sunt sigur este că motivația realizării acestei reforme ține de alegerile locale din toamna anului viitor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"