NordNews
Avem ce spune

Droguri de peste 100.000 de lei confiscate în nordul țării

Patru bărbați din nordul țării cu vârstele cuprinse între 27 și 41 de ani, riscă până la 15 ani închisoare pentru vânzare de droguri. La domiciliile acestora, angajații Direcției Investigații ”Nord” au găsit o cantitate de peste două kilograme de droguri etnobotanice, în valoare de peste 100 000 lei, cartele SIM, telefoane mobile, un automobil și un pistol de model Baikal-442 cu șapte cartușe.

Potrivit oamenilor legii, făptașii nu sunt la prima abatere de la lege. Anterior, aceștia  au fost cercetați pentru infracțiuni similare.

 

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru „Circulația ilegală a drogurilor etnobotanicelor, sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”, iar suspecții au fost reținuți pentru 72 ore.

În prezent, Angajații Direcției Investigații ”Nord” a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în comun cu polițiștii și procurorii din Bălți, întreprind acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat sau au favorizat la comiterea infracțiunii, precum și aderența acestora la infracțiuni anterior comise.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"