NordNews
Avem ce spune

Drumarii au împrăștiat circa 250 de tone de material antiderapant pentru combaterea lunecușului

Circa 250 de tone de material antiderapant a fost împrăştiat noaptea trecută pe drumurile naţionale pentru combaterea lunecușului. Anunțul a fost făcut pentru agenţie de către şeful Serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpăţină, informează MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, în total, în lucrări au fost implicate 42 de autospeciale și 94 de muncitori. „Noaptea trecută nu s-au înregistrat precipitații. În această perioadă, pe traseele naționale s-au efectuat lucrări de patrulare și deszăpezire”, a spus Căpățină.
În prezent, drumarii din teritoriu execută lucrări de lărgire a părții carosabile și acostamentelor. „Trasee blocate nu există, iar circulaţia rutieră este asigurată în condiții de iarnă. Totodată, toate sectoarele periculoase sunt monitorizate și după necesitate se intervine”, a afirmat Sergiu Căpățină.
În următoarele zile, vremea se menține rece. Pe timp de noapte, termometrele vor indica până la -11 grade Celsius, în nordul țării, iar ziua se vor înregistra până la +3 grade Celsius, în sud. Izolat, vor cădea ninsori.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata