Dumitru Pelin // Dacă nici ea n-o să facă nimic, atunci o să vin în Moldova, când oi muri

Miercurea trecută, așteptam la o margine de traseu un microbus de cursă sau o mașină de ocazie care să mă ducă la Bălți. La un moment, s-a oprit un Mercedes albastru cu plăcuțe de înmatriculare belgiene. Sticla de la ușa din dreapta a mașinii a coborât domol și o voce binedispusă mă întrebă:

–     Încotro, tinere?

–    La Bălți, i-am răspuns fericit precum un copil care a reușit să prindă un iepuraș de soare.

–    Hai urcă, m-a îndemnat omul.

După vreo 10 minute de tăcere, am îndrăznit să-l întreb de unde vine și încotro se duce.

-Frate, eu am venit pentru două săptămâni în borta asta, pentru că altfel nu pot s-o numesc. Am plecat de aici în ‘95. Acum locuiesc la Bruxelles, în Belgia. Sunt inginer constructor de meserie, am absolvit Institutul Politehnic din Chișinău, dar de baștină sunt din Costești. Ai fost vreodată pe acolo?

-La Costești? Da.

-Cu vreo 40 de ani în urmă, sovieticii au construit un baraj pentru a opri apele învolburate ale Prutului. N-ai tu de unde să știi toate astea, ești tinerel. Apropo, cum îți spune?

-Dumitru,

-Eu când vin în Moldova, mă doare inima, sincer îți spun!

-De ce? făcui eu pe naivul.

-Pentru că nu văd nicio schimbare. E tot așa cum a fost cu 20-30 de ani în urmă, câteodată îmi pare că e chiar mai rău. Acuș se împlinesc 25 de ani de când am plecat. Ceea ce fac în Belgia, am încercat să fac și aici, dar n-a fost cu Doamne ajută.

-De ce?

-Păi, uită-te. Am fondat aici  o companie de construcții, am angajat oameni și am investit aproape 100 de mii de euro. Vreo jumătate de an am lucrat liniștit, apoi s-au început problemele. Înainte de asta vorbisem și cu niște rude de pe la Ministerul Construcțiilor și Infrastructurii Drumurilor. Neamurile, mama lor de neamuri, m-au asigurat că totul va fi bine. Pe naiba!

-Și ce-ați făcut?

-Ce era să fac? Am renunțat. Mă gândeam și eu, ca tot omul, să fac ceva aici, acasă, pentru țara mea. La început, îți spuneam, era ok, dar apoi, într-o bună zi, mi-a venit un procuror, pe urmă un polițist trimis de șeful Inspectoratului, după care unul de la SIS, care-mi zicea că ar avea unele dubii în privința banilor aduși din străinătate. Clar că trebuia să le dau și lor ceva.

-Păi, sigur, încercai eu să glumesc. În Moldova altfel nu se poate.

-Apoi cum altfel,  legea mamei lor, să vrea cineva să investească în țara asta, când eu, de exemplu, le dădeam în fiecare lună la vreo 3000 de euro? Dar la televizor ziceau: „Veniți acasă și investiți, dragă diasporă. Noi am creat condiții favorabile.”

Mă gândeam în sinea mea cum ar reacționa, în supărarea lui, dacă i-aș spune că sunt jurnalist.

-I-am văzut și pe Filat, și pe Leancă, pe Gaburici, pe Filip. Toți sunt făcuți de-o mamă. Mai am încredere doar în Maia Sandu. Apropo, tu ai fost la alegeri?

-Da, firește.

-Și pentru cine ai votat?

-Pentru bunăstare.

-Matincă  l-ai votat pe Plahotniuc, zise el, uitânu-se bănuitor la mine. – Mai bine nu mă opream să te iau.

Supărarea lui m-a atins.

-Nicidecum, eu am votat pentru un viitor european al Republicii Moldova, fără corupți și penali la conducere.

– Aaa! Ești de-al nostru. Bravo! Respect! Toată speranța noastră e în Maia Sandu. Dacă nici ea n-o să facă nimic, atunci o să vin în Moldova, când oi muri. Sau poate că nici atunci, cine știe?…

 

 

leave a reply