NordNews
Avem ce spune

Dumitru Pelin // Hai, Marie, că nu mai răbd! Până la Moscova e mult!

De dimineață susținusem ultimul examen din sesiunea de vară, ca după amiază s-o șterg liniștit la Moscova, tocmai pentru două luni de zile, ca să câștig niște bani de contract, cununie și alte necesități studențești.
M-am dus la gară să-mi cumpăr bilet. Caserița îmi spuse, iritată la culme:
-Scumpule, bilete nu-s!  Cine cumpără bilete cu o oră înainte de a veni trenul?…
-Și ce să fac acuma?, am întrebat-o.
-Vino mâine! Tanti îți face un bilet și nu doar!, mă îndemnă mieros femeia.
Am izbit ușa, zicând printre dinți: „Da bine, în pizda mă-sii, că nu aveți! În țara asta nimic nu este!”
Apoi, ca la un semn, de mine se apropie un tip șmecher, de vreun metru șaptezeci, smolit și de la care mirosea îmbietor a Troinoi.
– Ce faci gălăgie, tinere? Ai nevoie de bilet la Moscova?, mă întrebă el.
– Da!, i-am răspuns ca un copil, pe care vrei să-l consolezi, după o bătaie zdravănă.
– Pe scurt, 800 de lei și mergem la Moscova.
– Cu ce?
– Cu trenul, bleaghi, cred că nu cu avionul!, mi-a răspuns omul, enervat de nepriceperea mea.
A scos telefonul și l-a sunat tot atunci pe un oarecare Eugen, care, l-a rândul lui, a telefonat-o pe Vera, care i-a confirmat că în vagonul cu… cușetă mai erau 12 locuri libere.
-Zaibisi, ai noroc pațanu. Vei merge în cupe, nu în platzcard, unde poți mirosi bășinele a peste 100 de oameni și putoarea de ciorapi, brânză și cotlete.
Am scos 800 de lei și i-am întins.
-Nu mie trebuie să-mi dai , da’ lu’ Veruncic. Mie doar 20, de-o bere.
 
În jumătate de oră a venit trenul. Însoțitoarea Vera, o femeie arătoasă, cu cu sâni mari, m-a condus frumușel la locul meu, loc care costa, din spusele femeii, nici mai mult, nici mai puțin-1600 de lei.
Până la vama moldo-ucraineană de câteva ori pe coridorul vagonului treceau  valiutciși (băieții care schimbă banii, adică un fel de exchange ambulant).
-Schibăm ruble pe lei, lei pe ruble, hrivne… Cui îi trebuie?…
 
În timp ce mă ducea trenul spre Kiev, admiram pe fereastra trenului câmpurile îngrijite ale Moldovei și cele ale Ucrainei.  Ajunși în capitala Ucrainei, Verocica a deschis ușa cupeului și a mi-a ordonat, cu un ton de tanti dominantă:
-Baiatu, de la Kiev vei merge în platzcard.
-Cum așa?
-Taci și mergi, dacă nu vrei să te dau afară!
Femeie de treabă, m-a ajutat să-mi car gențile în vagonul platzcard. Acolo, culcat pe patul de sus, am înțeles cât de mult am pierdul de la Bălți până la Kiev. Acolo era o lume aparte, în care vedeam toate situația din țară- părinți cu copii, care merg la ruși pentru o viață mai bună și tineri fără griji care visează să ajungă la Moscova pentru a câștiga bani de-o mașină și ceva benzină pentru ea.
În tot acest periplu poți să înțelegi că discuțiile despre viitorul pro european sunt sterile. Uneori riști s-o iei și la scăfârlie pentru expresia  „Putin e-un hoț!” El este venerat, pentru că, în opinia celor de aici, președintele Federației Ruse le dă de lucru și gaz gratis, iar Uniunea Europeană ne aduce sărăcie și homosexuali perverși.
 
Pe patul de lângă geam stătea Elena Stepanovna, care aproape tot drumul a plâns și se uita la geam.  La un moment, am întrebat-o ce are:
– Of, băiete, de 23 de ani tot Moscova-Chișinău și invers. Plâng când mă despărțesc de Moldova.
– Dar mergeți acolo să faceți bani? am întrebat-o delicat.
– Ei, pe dracu! Eu deja trăiesc acolo și copii sunt acolo, dar țara unde te-ai născut e aici, în tren. Voi sunteți tineri și nu trebuie să plecați. Luptați pentru bucățica asta de pământ și nu vă plângeți că e greu.
– Luptăm! i-am răspuns ferm.
– Văd eu cum luptați, plecând care și încotro… Nu repetați greșelile noastre, stați acasă! mi-a zis ea, ștergându-și lacrimile cu batista.
 
Noaptea mi-a fost și mai vesel. Pe patul vecin un cuplu făcea dragoste.
– Șezi, măi Vasâli, c-ai să trezești lumea. Nu vezi că prostirea asta îi subțire, de poți vedea Moscova printr-însa…?, încerca femeia să potolească pornirile păcătoase ale bărbatului.
-Hai, Marie, că nu mai răbd! Până la Moscova e mult!, se jeluia el.
 
Dimineața ne-am trezit la punctul de control vamal Hutor Mihailovskii.  Grănicerii ucraineni au verificat rapid pașapoartele și peste 40 de minute ne-am pornit spre Moscova.
Am trecut și de vama rusescă de la Breansk, iar peste 5 ore eram, pentru prima dată în viață, în capitala celei mai mari țări din lume, unde mă aștepta viitorul socru.
Voiam să fac cât mai repede o baie, să mănânc ceva bun și să dorm în liniște.
Atunci îi dădeam dreptate omului din tren: pân’la Moscova e mult!
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata