Dumitru Pelin // N-am întâlnit „menți” mai faini ca polițiștii germani

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

După o lună de muncă în domeniul vânzărilor de automobile second hand, am avut nefericirea să provoc un accident în seara de Crăciun pe stil vechi.  Aflat la volanul unui VW T5  și neadaptându-mă la condițiile meteo nemțești, care se schimbă precum cursul valutar în Republica Moldova, am tamponat din spate un Renault Modus, care,  la rându-i, a lovit  un Audi A4 produs în 2015. Oleg, pasagerul de alături, un stukachiok (m-a turnat de câteva ori lui Alexei), mi-a zis :  „Eu o șterg, că am numai biometricul, dar tu cu buletin românesc te vei descurca”.

Panicat, am coborât din microbuz și m-am uitat cu niște ochi cât cepele la ce am făcut.

– Pizdeț, Alex mă omoară, voi lucra doar pentru reparația Renault- ului și Audi-ului A4.

 

L-am sunat imediat pe Alex (convenisem cu el că îl înștiințez neapărat despre orice problemă serioasă), care plecase cu fiul său la Hannovra la un show de cascadorii ale motocicliștilor.

 

– Alexei, am nimerit în accident, i-am spus cu voce tremurândă.

 

– Oii blea, Dumitru, tu numai probleme îmi faci, a țipat. Fotografiază tot ce vezi acolo, absolut totul, și pe polițiștii care vor veni la fața locului și a închis receptorul.

 

Din cele două mașini avariate din cauza mea au ieșit doi germani, Peter și Otto, calmi ca apele Nilului. S-au salutat și-au început să discute cu mine tolerant în engleză și germană.

 

– De ce nu v-ați adaptat șofatul la condițiile meteo, vedeți că-i polei, mi-a zis amabil Peter, proprietarul automobilului Audi A4.

– Când am intrat în oraș, drumul era curat, i-am răspuns.

– Oricum, acuș vine poliția și ne lămurim, m-a încurajat germanul de un metru nouăzeci, blond și cu ochii albaștri ca cerul.

 

Nu înțelegeam cum pot să fie atât de calmi, când eu ma rup în 17. Polițiștii au venit în 15 minute. Din mașina cu inscripția POLIZEI a coborât o inspectoare, frumoasă de mama focului, urmată de colegul ei cu burtică.

– Ce s-a întâmplat domnilor șoferi, m-a întrebat polițistul.

Într-o engleză amestecată cu puțina germană de care dispuneam i-am explicat că, deplasându-mă cu o viteză de 30-40 de kilometri la ora, am frânat brusc în fața semaforului, unde staționau deja Audi-ului și Renault-ul.

– Herr Polizei, iată de aici am început să frânez, de la vreo 15 metri. Sunt vinovat?

– Nu… mi-a răspuns ferm polizeiul. Condițiile meteo nefavorabile v-au jucat festa.

În timp ce el îmi certifica nevinovăția, două mașini s-au tamponat chiar în fața noastră. Calm, polizeiul a revenit la subiectul nostru.

– Dumneavostră aveți dreptul să mai circulați legal cu permisul de conducere moldovenesc pe teritoriul Germaniei încă șase luni.

Am avut marele noroc că automobilul pe care-l șofam era  asigurat, or, de altfel, potrivit estimărilor consecințelor accidentului indicate în procesul verbal, trebuia să scot din buzunar pentru reparația celor două automobile aproape opt mii de euro, bani pentru care poți să te spânzuri.

Frumoasa inspectoare îmi liniștea panica cu un zâmbet fermecător.

Ne-am strâns mâinile și am pornit pe la casele noastre. Fricos, Oleg s-a apropiat de microbuz abia după ce s-au dus polițiștii.

-Dima, cum te simț?

-Oleg, nu mă întreba, știu că oricum ai să mă torni lui Alex, i-am răspus infuriat.

 

După ce s-au calmat spiritele, i-am spus că n-am întâlnit menți mai faini ca polițiștii germani: să te creadă pe cuvânt și să nu măsoare calea de frânare, să te consoleze în momente grele… Da, asta-i Germania!

 

 

Ajuns în apartamentul de pe Kurze Hagen strasse, am scos din torba-n pătrățele, cu care venisem de „la Moldova”, o sticlă de vin  și am băut pe nerăsuflate un pahar plin.

 

 

to be continued

leave a reply