NordNews
Avem ce spune

După ce a pierdut alegerile prezidențiale, Dodon pleacă la Moscova

După ce a pierdut alegerile prezidențiale, președintele în exercițiu Igor Dodon va întreprinde o vizită de lucru în Rusia. De organizarea acestei vizite se va ocupa Dmitri Kozak, șeful adjunct al Administrației președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin.

Am avut o discuție telefonică cu Dmitrii Kozak, șef adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse. Am abordat mai multe subiecte cu privire la relațiile bilaterale dintre statele noastre. Partea rusă a adresat mulțumiri pentru eforturile pe care le-am depus pe durata mandatului de Președinte, îndreptate spre consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă. În special, Dmitrii Kozak a subliniat faptul că datorită eforturilor mele, în luna aprilie 2017, Moldova a semnat Memorandumul de cooperare cu Uniunea Economicaă Eurasiatică, iar în luna mai 2018, a devenit prima țară cu statut de observator pe lângă UEEA”, a scris liderul PSRM.

Dodon, a adus și el mulțumiri conducerii Federației Ruse și a convenit o întâlnire în timpul apropiat.

La finele discuției, am convenit cu Dmitrii Kozak în privința organizării vizitei mele de lucru în Federația Rusă, pentru a discuta un șir de chestiuni actuale privind interacțiunea interstatală moldo-rusă”, a precizat Dodon.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata