NordNews
Avem ce spune

După ce face declarații controversate la ANI, șeful adjunct al IP Bălți, Dumitru Cebotari, „încearcă” să ajungă șef  al IGP

Cinci candidați s-au înscris în cursa pentru fotoliul de șef al Inspectoratului General de Poliție (IGP) din cadrul Ministerului de Interne al R. Moldova. Printre aceștea se numără și șeful adjunct al Inspectoratului de Poliție Bălți, Dumitru Cebotari.
Reporterii  nordnews.md au încercat să afle cât mai multe lucruri despre candidatul la șefia IGP Dumitru Cebotari. Analizând declarațiile pe venit și interese personale depuse de Cebotari la Autoritatea Națională pentru Integritate, am remarcat că în 2017 el a avut un salariu de  107. 743.84 de lei, iar în 2018 – de  99. 638.59 de lei.
Totodată, am remarcat că un automobil de marca BMW seria 3, anul fabricării  2007, care  figurează în declarația pentru 2017, a fost vândut la prețul de 35.000 de lei. Asta când el, conform prețului pe piață pentru un automobil de acest model, valorează  între 100.000 și 120.000 de lei, adică de 3 ori mai mult decât a declarat șeful adjunct al IP Bălți.  Iar în declarația de avere și interes personal pentru 2018 este indicat un automobil de tip Mercedes, seria E 180, anul fabricării 2008, a cărui valoare declarată este de 38.000 de lei. Paradoxal, însă la o simplă căutare pe site-rile specializate, putem observa că prețul unui asemenea model de autoturism valorează 10.000 de euro sau  200.000 de lei.
În declarația pentru 2017 al lui Cebotari mai figurează un apartament  de 53 m pătrați în valoare de 16. 000 euro,  care în declarația din 2018 nu mai apare. Pe lângă acesta, în 2018 la vânzare este scos un apartament în sumă de 36.000 euro,  care nu figurează în nici în una dintre declarații.
Reporterii nordnews l-au telefonat pe Dumitru Cebotari și l-au întrebat dacă el se consideră demn să candideze pentru conducerea IGP. Seful adjunct al IP Bălți a răspuns laconic: “Încercăm”.
Dumitru Cebotari a fost numit șef adjunct al Inspectoratului de Poliție din Bălți la 1 aprilie 2016. Mai înainte, acesta a condus Departamentul de investigare a criminalității din cadrul Inspectoratului Poliției din Bălți.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"