NordNews
Avem ce spune

După o pauză de mai bine de 2 luni, Biroul Permanent al Parlamentului se reunește în ședință

Biroul Permanent al Parlamentului se va reuni în ședință mâine dimineața, miercuri 18 noiembrie. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către serviciul de presă al legislativului, transmite zdg.md. 

La ședință urmează să fie stabilită agenda ședințelor plenare pentru următoarele 2 săptămâni. În aceste condiții, cel mai probabil, Parlamentul se va reuni în ședință plenară în această săptămână, joi sau vineri.

Ultima ședință a Parlamentului a avut loc la 11 septembrie. De atunci, legislatorii s-au reunit doar în ședințe ale fracțiunilor sau a comisiilor din care fac parte, iar conducerea Parlamentului nu a explicat motivele acestei pauze. Mai mulți deputați însă au fost observați în campania electorală în care au fost implicați activ, incluisv cu donații pentru diverși candidați.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata