
După trei ani de investigație, dosarul penal împotriva foștilor deputați din Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, bănuiți că ar fi primit mită pentru a trece în Partidul Democrat în anul 2015, a fost clasat. Procuratura Anticorupție anunță că „faptele infracționale imputate acestora nu întrunesc elementele componenței de infracțiune”.
Cauza penală a fost pornită în 2019 în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii de coruperea activă.
„Ulterior, la prezenta cauză penală au fost conexate alte 14 cauze penale pornite pentru corupere pasivă. Potrivit Procuraturii Anticorupție, 14 ex-deputați ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova au transmis și primit sume cuprinse între 200 000 euro și 300 000 euro, în perioada noiembrie – decembrie 2015, pentru ca să părăsească Fracțiunea PCRM din Parlament și în calitate de deputați să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat”, se arată într-un comunicat emis de PA.
Potrivit oamenilor legii, proba principală în acuzare au fost declarațiile ex-deputatei din Formațiunea Partidului Comuniștilor, Elena Bodnarenco, făcute publice încă în anul 2016.
„Declarațiile ex-deputatei nu au fost posibil de confirmat prin alte probe. În iulie 2022, martora principală în dosar, Elena Bodnarenco a decedat”, anunță Procuratura Anticorupție.
Procuratura Anticorupție a declarat că învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, negând comiterea faptelor prejudecabile incriminate.
„Fiindu-le înaintată acuzarea în comiterea infracțiunilor, toți învinuiții sus nominalizați nu au recunoscut vinovăția, negând comiterea faptelor prejudecabile incriminate”, se mai arată în comunicat.
Pe 29 decembrie 2022, în rezultatul efectuării tuturor acțiunilor de urmărire penală impuse și epuizărilor căilor legale de administrare a probatoriului, persoanele puse sub învinuire au fost scoase de sub urmărire penală, iar procesul penal a fost clasat pe motiv că faptele infracționale imputate acestora nu întrunesc elementele componenței de infracțiune.
Urmărirea penală continuă în partea acuzațiilor înaintate pentru comiterea infracțiunilor de îmbogățire ilicită împotriva a 13 ex-deputați.
Amintim că, în decembrie 2015, 14 deputați au părăsit fracțiunea Partidului Comuniştilor, anunțând crearea Platformei social-democrate „Pentru Moldova”. Este vorba de parlamentarii: Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Alexandru Banicov, Vladimir Vitiuc, Victor Mîndru, Sergiu Stati, Anatolie Gorilă, Boris Golovin, Petru Porcescu, Anatolie Zagorodnîi, Galina Balmoș, Igor Vremea, Elena Gudumac, Corneliu Mihalache.