NordNews
Avem ce spune

Ecuadorul deschide ''un coridor umanitar'' pentru migranţii venezueleni care vor să ajungă în Peru

Ecuadorul a deschis ”un coridor umanitar” pentru a facilita tranzitul autocarelor ce transportă sute de venezueleni care încearcă să meargă în Peru, înainte de intrarea în vigoare în această ţară a unor condiţii de admisie mai severe, relatează sâmbătă AFP, citat de agerpres.
Autorităţile ecuadoriene au înfiinţat un serviciu de transport gratuit pentru venezuelenii proveniţi din Columbia şi care doresc să meargă în Peru, pentru a scăpa de criza politică şi economică din ţara lor.
”Un număr de 35 de autocare trec în prezent prin coridorul umanitar şi noi vom continua atât timp cât va fi posibil”, declara vineri presei ministrul ecuadorian de interne, Mauro Toscanini, în Macas (sud-est).
Începând de sâmbătă, Peru le va cere cetăţenilor venezueleni să prezinte paşaportul. Până acum era suficientă o simplă carte de identitate. Ecuadorul, ţară de tranzit pentru numeroşi migranţi care caută să meargă în Peru, Chile sau în Argentina, a introdus o măsură similară sâmbăta trecută. La bordul autobuzelor închiriate de către guvernul ecuadorian circulă prin urmare venezueleni fără paşaport, potrivit ministrului.
Ritmul sosirilor de migranţi venezueleni la graniţa cu Peru este până acum de 2.500-3.000 pe zi, potrivit serviciului de imigraţie. Peru, care înregistrează o creştere economică dintre cele mai mari din regiune, se aşteaptă la 100.000 de refugiaţi venezueleni în următoarele săptămâni, ceea ce ar spori numărul lor total la o jumătate de milion.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata