Un sobor de de preoți, în frunte cu episcopul de Bălți al Mitropoliei Basarabiei, Prea Sfințitul Antonie, a ținut marți, 27 martie, la biserca Nașterea Domnului Isus Hristos un Te – Deum în cinstea celor care au înfăptuit acum 101 ani Unirea Basarabiei cu România.
Printre enoriașii care au asistat la serviciul divin se numără și Claudia Șoșu în vârstă de 82 de ani. Ea crede că ceea ce s-a întâmplat la 27 martie 1918, când Basarabia s-a unit cu Țara, a fost vrerea lui Dumnezeu. Claudia Șoșu a mai menționat că ar fi bine ca la asemenea slujbe să fie prezenți cât mai mulți tinerii, pentru că ei vor fi făuritorii reunificării.
Sper ca oamenii de bună credință și iubitori de neam, țară, limbă să înțeleagă semnificația acestui act al Unirii. Am 82 de ani și mă doare să văd biserica goală, fără tineri, căci aici, prin unitatea cu Cel de Sus, putem să revenim la Patria Mumă. Să nu negăm că suntem români, nu e o rușine, e o rușine când scuipi în cele sfinte, a spus bătrâna printre lacrimi.
Prea Sfințitul Antonie a ținut să menționeze în predica sa că spațiul românesc a cunoscut două Mari Uniri, iar a treia va fi și ultima, ea va închega pe veci poporul român. În acest sens, episcopul a îndemnat enoriașii care împărtășesc această ideie să contribuie și ei la actul reunificării Basarabiei cu Țara, mai ales că Unirea a început la Bălți.
La 27 martie se împlinesc 101 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Unirea Basarabiei cu România a fost posibilă cu ajutorul lui Dumnezeu și a personalităţilor istorice, care la 1918 au avut curajul să realizeze actul pe care şi-l doreau toţi românii. Membrii Sfatului Ţării merită un omagiu deosebit pentru lupta pe care au dus-o pentru valorile fundamentale ale neamului românesc, a remarcat episcopul.
Unirea Basarabiei cu România a fost în fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812. Încă din aprilie 1917, reprezentanţi ai românilor basarabeni s-au întrunit pentru a vota o moţiune prin care se cerea autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei. La 25 septembrie 1917, a avut loc Marele Congres al Ostaşilor Moldoveni la care au participat 989 delegaţi, ofiţeri români şi circa 200.000 de ostaşi, în marea lor majoritate ţărani basarabeni, veniţi de pe toate fronturile. Congresul a stabilit convocarea unui Sfat al Ţării, o adunare care trebuia să fie aleasă şi reprezentativă. Sfatul Ţării şi-a început activitatea la 21 noiembrie/decembrie 1917. Forul coordonator a fost Consiliul Directorilor, iar preşedinte ales, Ioan Inculeţ. Odată instaurat, Sfatul Ţării proclama la 25 septembrie/8 octombrie 1917 autonomia Basarabiei. Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, iar la 2 martie, o delegaţie formată din Ion Inculeţ, Pantelimon Halippa şi Dr. Ciugureanu se întâlneşte la Iaşi cu Primul Ministru al României, stabilind cadrul de desfăşurare a evenimentelor premergătoare Unirii.
La 27 Martie 1918 a avut loc Adunarea Sfatului Ţării. În sală au fost prezenţi toţi membrii cabinetului Republicii Moldoveneşti, precum şi Primul Ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanţii români s-au retras, pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor.
Sfatul Ţării avea următoarea componență etnică: 103 basarabeni, 13 ucrainieni, 7 ruşi, 6 evrei, 5 găgăuzi, 2 nemţi, 1polonez şi 1 armean. În urma rezultatului votului (86 pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi), a fost declarată Unirea Basarabiei cu Ţara mamă. Ziarul “Tribuna” din 30 Martie 1918 publica Moţiunea Unirii, Te deum-ul şi telegrama transmisă regelui Ferdinand, anunţând Unirea cu Ţara mamă.
Actul istoric al Unirii Basarabiei cu Ţara glasuia:”’În numele poporului Basarabiei Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-si hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”’. (I. Nistor, “Istoria Basarabiei”, Bucureşti, 1991)
În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştiinţa Primului Ministru Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României şi al Regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”.
Efectele magistrale ale Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a furat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov. Reintegrată României în 1941-1944, Basarabia a fost ocupată de trupele sovietice în 1944.
