NordNews
Avem ce spune

Episcopul Marchel a ajuns pe mâna poliției. Enoriașii „i-ar putea plăti” amenda

Poliția s-a autosesizat în cazul Episcopului de Bălți și Fălești Marchel, care și-a dotat Mercedesul cu panglica „Sfântul Gheorghe”. Mai exact, acesta a fost surprins acum o săptămână cu panglica „Sfântul Gheorghe” prinsă pe oglinda internă a automobilului, care potrivit noii legi este un simbol al războiului, interzis în Republica Moldova. Cazul a avut loc marți, 26 aprilie, la Festivalul Cântecului Sacru Pascal din raionul Glodeni și este înregistrat de oamenii legii.

„Cazul a fost înregistrat de către IP Glodeni, iar la moment se stabilesc toate circumstanțele. Până la luarea unei decizii finale nu vă putem comunica cum va fi atrasă la răspundere persoana”, a declarat pentru NordNews.md, ofițerul de presă al Inspectoratelor de Poliție Bălți, Fălești și Glodeni, Eugenia Molceanov.

Amintim că, acum o săptămână, fața bisericească s-a arătat deranjată de întrebările jurnaliștilor și a refuzat să comenteze de ce și-a prins lenta bicoloră pe Mercedes-ul de model E-Klass, anul fabricației 2013-2016, în valoare de peste 20 de mii de euro.

„Marchel:-Băieți vouă asta vă trebuie?

Reporter: -Dumneavoastră sunteți împotriva războiului, dar purtați panglica în mașină, cum explicați?

Marchel: -Dar vouă vă trebuie asta?

Reporter: -Nu! Dar dorim să aflăm de ce o purtați?

Marchel: -Eu credeam că sunteți băieți de treabă, dar voi…”

Legea cu privire la interzicerea în Republica Moldova a simbolurilor „Z” și „V”, dar și a panglicii Sfântului Gheorghe, asociate cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a intrat în vigoare pe 20 aprilie.

Odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, purtarea panglicii Sfântului Gheorghe, dar și a unor insigne, drapele, embleme, litere, elemente grafice se va considera infracțiune.

Pedeapsa pentru aceasta prevede o amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice care vor încălca prevederile respective riscă o amendă de la 9.000 până la 18.000 de lei.

5 Comentarii
  1. M spune

    Nu e deloc uman în general ce fac aceste legi cu toți oamenii.

  2. […] Poliția s-a autosesizat în cazul Episcopului de Bălți și Fălești Marchel, care și-a dotat Mercedesul cu panglica „Sfântul Gheorghe”. Mai exact, acesta a fost surprins acum o săptămână cu panglica „Sfântul Gheorghe” prinsă pe oglinda internă a automobilului, care potrivit noii legi este un simbol al războiului, interzis în Republica Moldova. Cazul a avut loc marți, 26 aprilie, la Festivalul Cântecului Sacru Pascal din raionul Glodeni și este înregistrat de oamenii legii, scrie nordnews. […]

  3. […] Mercedes георгиевской ленточкой. Неделю назад об этом писали репортеры […]

  4. […] loc marți, 26 aprilie, la Festivalul Cântecului Sacru Pascal din raionul Glodeni, transmite Nordnews.md. „Cazul a fost înregistrat de către Inspectoratul de Politie Glodeni, iar la acest moment se […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"