NordNews
Avem ce spune

Episcopul Marchel minte de îngheață apele. De această dată amenință bălțenii cu marșul LGBT+

Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel, care se declară a fi de o „neprehănită curățenie sufletească”, după ce a încălcat legea, purtând panglica Sf. Gheorghe, care simbolizează crimele comise de militarii ruși în Ucraina, a făcut un apel de Duminica Mare, îndemnând la ură și discriminarea persoanelor din comunitatea LGBT+. Episcopul Marchel pretinde că vrea să oprească marșul comunității LGBT+ care ar urma să aibă loc la Bălți, deși o asemenea informație nu a fost confirmată.

„Purtătorii celui fără mai de scrupule păcat, sodomiții, vor să petreacă parada rușinii în municipiul nostru”, susține episcopul.

Episcopul Marchel a continuat să semene ură, îndemnând oamenii să-i scoată din oraș pe „rătăciți”.

„În numele păstrării neprehănitei curățeniei sufletești a copiilor noștri, dar și a noastre, a maturilor, vă îndemn la 19 iunie, anul acesta, la orele 09:00, să vă prezentați cu toții în piața Catedralei (…) ca să respingem, să ținem piept acestei invazii a fără de rușine care se vrea petrecută. Haideți cu toții împreună să le spunem: „Plecați de la noi, rătăciților! Nu vrem să avem ceva comun cu voi nici măcat tangențial. În această zi să nu rămână nimeni indiferent sau inactiv, pentru că, în caz contrar, devine într-un fel complice sau părtaș la petrecerea acestui păcat”, a adăugat Marchel în adresarea sa video.

Totodată, Marchel a reproșat polițiștilor, că aceștia „cu prea mult zeu îi apără pe acești rătăciți, pe acești păcătoși și demoralizează marea majoritate a societății în favoarea unei minorități”.

În același timp, primarul de Bălți spune că nu știe nimic despre organizarea unui asemenea eveniment.

„Nu am recepționat nicio cerere de organizare a unui marș din partea niciunei alte organizații în afară de Eparhia Ortodoxă. Duminică, pe 19, vor face o procesiune. Există o asemenea cerere. Acesta a fost primit astăzi. Nimeni nu a solicitat organizarea unor evenimente pe data de 19 iunie”, ne-a declarat la telefon primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin.

„Centrul de Informaţii „GENDERDOC-M” (prima organizaţie pentru drepturile persoanelor LGBT din R. Moldova) nu a planificat niciun marș la Bălți pe data de 19 iunie”, ne-a confirmat Angelica Frolov, activistă pentru drepturile persoanelor LGBT și membră GENDERDOC-M.

Și reprezentanții Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „ATIS” au declarat pentru NordNews că, în Bălți, nu este planificat niciun marș LGBT+.

Am încercat să luăm legătura cu Episcopul Marchel pentru a afla de unde a obținut infomații cu privire la organizarea unui marș LGBT+ în municipiu. Fața bisericească a refuzat să discute la telefon, motivând că nu are timp pentru jurnaliști.

1 Comentariu
  1. Alexei spune

    Păcat că Bălțul are așa episcop, care a uitat de mercedesul de la Usatîi, casă de elită în spatele magazinului Salonica, de marșul de 9 mai cu panglica sf. Gheorghe în piept!
    Nu nu am nimic cu LGBT, sunt „natural”, soț și tată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"