NordNews
Avem ce spune

Escrocii au încercat să vândă 400 de milioane de vaccinuri COVID falsificate unor țări UE, în valoare de 3 miliarde de euro

Escrocii au vrut să vândă 400 de milioane de doze de vaccin COVID, valorând circa 3 miliarde de euro, unor ţări membre ale Uniunii Europene, au dezvăluit doi oficiali europeni, potrivit Reuters, preluată de Agerpres. Oficialii europeni ilustrează astfel modul în care infractorii încearcă să facă profit de pe urma crizei de vaccinuri, transmite jurnal.md. 

Doi oficiali din cadrul Comisiei Europene au estimat că în jur de 400 de milioane de doze de vaccinuri „fantomă” au fost oferite de escroci la un preţ de până la 3 miliarde de euro.

„Este cu adevărat o cantitate mare. Nimeni nu are nicio idee ce se află de fapt în aceste flacoane… În cea mai bună situaţie acest lucru pur şi simplu nu funcţionează, iar în scenariul cel mai prost este o problemă foarte serioasă”, a declarat unul dintre oficialii UE.

Oficialul, care a observat că cele mai multe doze oferite guvernelor UE ar fi fost aşa-zise vaccinuri AstraZeneca, a comparat situaţia cu cea de la începutul pandemiei de coronavirus din prima parte a lui 2020, când infractorii profitau de penuria de măşti şi alte echipamente de protecţie.

Un al doilea oficial, care s-a exprimat şi el tot sub protecţia anonimatului, a declarat că executivul comunitar este îngrijorat din cauza vaccinurilor „fantomă”.

„Nu se ştie dacă acestea sunt doze de vaccinuri autentice sau dacă este vorba despre apă sărată în fiole mici”, a mai spus oficialul UE.

Uniunea Europeană a avertizat deja că fraudele cu vaccinuri sunt în creştere, în piaţă circulând doze false de vaccin, dar amploarea problemei era necunoscută până acum, notează Reuters, citat de digi24.ro.

Liderii UE vor discuta joi despre cum îi pot proteja pe cei 450 de milioane de cetăţeni ai lor de noile tulpini, mai contagioase, ale coronavirusului, despre asigurarea unor livrări stabile de vaccinuri, intensificarea producţiei şi modificarea vaccinurilor pentru a contracara noi variante.

1 Comentariu
  1. Aculina spune

    Pentru falsificatorii de vaccina e necesara pedeapsa capitala,ei contribuie la accelerarea oandemiei

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata