NordNews
Avem ce spune

Ex-ministru de Interne: Anii ’90 revin. Oamenii, șantajați să părăsească PDM

Secretarul general al Partidului Democrat și fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, vine cu o reacție la ultimele plecări din cadrul formațiunii, printre care și cazul recent din Drochia. Potrivit lui, membrii formațiunii au fost șantajați cu pierderea funcțiilor de așa-zisa criminalitate organizată politică, scrie deschide.md

În anii ’90, Republica Moldova s-a confruntat cu cea mai complicată formă a criminalității, dirijată de așa-numiții „hoți în lege”. În vârful piramidei se afla un „hoț în lege”, iar mai jos, așa numiții „supraveghetori”, „soldați” și toți ei erau concentrați pe acumularea în visteria criminală a câtor mai mulți bani, iar crimele săvârșite de aceștia, le mai țin minte mulți oameni de afaceri, care și-au trăit cele mai grele momente ale vieții lor”, scrie Alexandru Jizdan.

Potrivit lui, acel flagel a fost combătut cu multă voință politică, cu polițiști decedați, atacați de grupările criminale și cu oameni simpli, care au avut curajul să colaboreze cu oamenii legii împotriva mafiei.

Niciodată nu m-am gândit că aceste timpuri vor reveni, și, cu părere de rău, într-o formă mult mai perversă: CRIMINALITATE ORGANIZATĂ POLITICĂ. Acești criminali politici șantajează oamenii să părăsească Partidul Democrat, altfel își vor pierde funcțiile. Sunt multe exemple de acest fel, iar cele mai recente țin de Drochia și Edineț. Îi atenționez pe Nichiforciuc și Vâlcu, aceste acțiuni pot fi calificate ca infracțiune, art. 189 „Șantaj” Cod Penal, iar într-o zi, când „hoțul în lege politic” va pleca, voi veți răspunde. Neapărat!”, a punctat el.

Amintim că organizația raională de partid Drochia a PDM a anunțat aseară că părăsește rândurile formațiunii. Decizia a fost susținută în corpore de conducerea organizației, președintele și vicepreședinții, președinții organizațiilor de tineret, femei și veterani, precum și de liderii organizațiilor primare, primari și consilieri raionali aleși pe listele PDM.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata