NordNews
Avem ce spune

Ex-președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, a primit mandat de arest preventiv pentru 20 de zile

Ex-președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, a primit mandat de arest preventiv pentru 20 de zile. Decizia a fost luată de către magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana.

Procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) au înaintat demersuri privind aplicarea măsurii preventive în privința magistratului Alexandru Gheorghieș, reținut și cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, și a lui Ghenadie Sîrbu, unul dintre complicii judecătorului.

Potrivit procurorilor, judecătorul a deținut și folosit prin intermediul persoanelor terțe, bunuri care nu au fost incluse în declarația de avere și interese personale și care depășesc substanțial veniturile de judecător. Aceste bunuri includ: 3 automobile luxoase, o casă de locuit, precum și alte imobile.

Alexandru Gheorghieș riscă amendă de până la jumătate de milion de lei sau închisoare de până la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Amintim că Alexandru Gheorghieș, fost președinte al Curții de Apel Bălți timp de opt ani, activează în sistemul judecătoresc din 2002. În perioada 2006 – 2012 a fost președinte al Judecătoriei raionului Glodeni, iar în 2012, la scurt timp după ce a fost promovat la Curtea de Apel Bălți, a fost ales președinte al instanței. În noiembrie 2017 a fost ales membru al CSM, însă la mai puțin de un an de la numire, în octombrie 2018, a renunțat la mandat.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"