NordNews
Avem ce spune

EXCLUSIV // VIDEO | Până aici a mers ostașul. Poliția din Bălți a pus capac afacerii „Vrei să bei cu 5 lei?”

Deși a fost sancționat de nenumărate ori în ultimii zece ani, un bărbat din Bălți nu a renunțat la afacerea sa ilegală cu alcool contrafăcut. Astăzi, în cadrul unor noi percheziții efectuate la punctul comercial camuflat al afaceristului,  polițiștii au ridicat alcool fără acte de proveniență. Se pare că bărbatul intenționa să-și extindă afacerea. Oamenii legii au ridicat mai multe timbre de accize și capace de la sticle. Bărbatul în vârstă de 49 de ani a refuzat să vorbească cu presa și chiar a înjurat jurnaliștii Nordnews.

 „– Ești o proastă!

–De ce vindeți alcool?

–Dute-n …

–Ați fost amendat de atâtea ori și oricum vindeți alcool.

–Dute-n … ți-am spus! 

– Am spus să mergeți în… Mă așez pentru ca nulitățile acestea să nu mă filmeze. Arrivederci, băieți! Ne vedem în judecată!”

Fiul bărbatului a declarat că nu era la curent cu afacerea ilegală a tatălui său.

„Nu vă permit să mă filmați. Nu știu nimic și nici nu am știut. ”

În timp ce oamenii legii efectuau perchezițiile, cumpărătorii însetați de tărie contrafăcută la un preț de două ori mai mic decât în magazine, se tot plimbau în preajmă, plini de speranță.

„–Am venit să cer o țigară.

– Cumpărați alcool de aici?

– Am venit să iau bani în împrumut.

– Cumpărați alcool de aici?

– Nu.”

 

„–Sticla din buzunar nu este pentru alcool?

– Nu. 

–Dacă mirosim sticla, nu miroase a alcool? –Lăsați-mă în pace! ”

 

„– Am venit la un prieten.

– Ce ați dorit de la el?

– Am vrut să vorbesc cu el.

– Des cumpărați alcool de aici?

– Eu nu vin aici.”

 

„– Am văzut cum ați consumat.

– Am ceva la mine?

– Ați băut acolo.

– Cumpărați des alcool de aici? Știți că este contrafăcut? Nu vă este frică că vă veți intoxica?

– Eu nicăieri nu beau…”

Alcoolul ridicat va fi supus expertizei. Ulterior, bărbatul va fi sanționat, spun oamenii legii.

„Au ridicat mai multe recipiente din masă plastică cu alcool etilic contrafăcut, timbre de accize și capace de la sticle. Acestea au fost ridicate și îndreptate spre efectuarea expertizei. Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă până la 4500 de lei și confiscarea mărfii”, a declarat ofițerul de presă IP Bălți, Eugenia Molceanov. 

Amintim că, bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Acum două luni, jurnaliștii Nordnews au surprins mai multe persoane făcând coadă lângă gard, unde bărbatul vindea alcool la pahar. Anterior, acesta comercializa tărie direct din apartament. După ce a fost sancționat de mai multe ori, afaceristul și-a schimbat locația.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata