NordNews
Avem ce spune

Execuțiile și mutilările vor reveni, „dar poate nu în public”, spune un lider taliban. „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

Unul dintre fondatorii grupului taliban și unul dintre principalii executanți ai interpretării radicale a legii islamice puse în aplicare de noul regim de la Kabul susține că execuțiile și amputările de mâini pentru infracțiuni vor deveni din nou norma în Afganistan dar „poate nu în public”, relatează digi24.ro.

Într-un interviu recent, Nooruddin Turabi, noul ministru al închisorilor din Afganistan, spune că indignarea internațională în ce privește execuțiile și atrocitățile regimului taliban din trecut sunt nefondate și că cel mai probabil ele vor reveni. El a avertizat că lumea „nu trebuie să se implice în problemele interne ale Afganistanului”.

În timpul regimului taliban anterior, extrem de brutal, lapidări și amputări publice aveau loc pe stadioane în fața mulțimilor de oameni.

„Toată lumea ne-a criticat pentru pedepsele de pe stadioane, dar pe noi nu ne-ați văzut să criticăm sau să spunem ceva despre legile și despre pedepsele lor. Nimeni nu o să ne spună nouă cum să ne facem legile. Noi vom urma islamul și ne vom face legile pe baza Coranului”, a spus Turabi.

În timpul regimului taliban precedent, Turabi, acum în vârstă de 60 de ani, a fost ministru al justiției și șeful așa-zisului „minister pentru propagarea virtuților și prevenirea viciilor”, responsabil pentru execuțiile publice.

Atunci, criminalii erau executați pe stadioane, metoda fiind împușcarea în cap chiar de către un membru al familiei. Pedeapsa pentru hoți era amputarea unei mâini, în timp ce pentru tâlharie pedeapsa includea și amputarea unui picior.

„Amputarea mâinilor este necesară pentru siguranță. Are un efect de descurajare”, a mai spus Turabi care a adăugat că guvernul face un „studiu” pentru a determina dacă va face execuțiile și amputările publice și că „va dezvolta o politică publică”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata