Expert: „Dezvoltarea infrastructurii aeroportuare din Republica Moldova ar fi în interesele politice și geopolitice ale Federației Ruse”

Deschiderea noilor aeroporturi în Moldova este mai degrabă în interesele Moscovei decât ale Chişinăului, de această opinie este expertul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) Viitorul, Ion Tăbîrţă.

Potrivit agenției INFOTAG, el a menţionat în studiul său că „ideea de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare regionale din Republica Moldova este promovat insistent atât de premierul Ion Chicu, cât şi de președintele Igor Dodon, care au anunțat despre deschiderea a două aeroporturi, la Ceadîr-Lunga și Bălți, unde deja este o pistă. Ca alternativă la nordul Republicii Moldova mai este și aeroportul de la Mărculești, care, în perioada sovietică, a fost unul militar”.

„Subiectul aeroporturilor este promovat intens de Igor Dodon, dar cu foarte puține informații oferite publicului. Șeful statului a declarat că trebuie spart monopolul Aeroportului Internațional Chișinău și că deschiderea unui aaeroport internațional regional va fi o inițiativă public-privată. Mulți analiști susțin că deschiderea celor două aeroporturi nu se face din rațiuni economice, ci mai degrabă politice. Totodată, nu putem spune că Aeroportul Chișinău este folosit la capacitate maximă”, a remarcat expertul.

Potrivit lui, „dacă autorităţile RM insistă pe acest subiect, fără studii de fezabilitate economică și transparență maximă a procesului, atunci argumentul de construcție a celor două aeroporturi este mai degrabă unul politic, dar nu economic, cu conotație geopolitică în interesele Moscovei, nu ale Chișinăului”.

„Atâta timp cât Federația Rusă nu are conexiune directă pe uscat și maritim cu regiunea din stânga Nistrului, dar și cu întreg teritoriul Republicii Moldova, unica legătură directă este cea aeriană. În asemenea condiții, dezvoltarea infrastructurii aeroportuare din Republica Moldova ar fi în interesele politice și geopolitice ale Federației Ruse”, consideră Tăbîrţă.

Expertul aminteşte de ideea creării unui aeroport la Tiraspol, dar şi de portul de la Giurgiulești, „subiect care, la fel, a fost pus în discuție de Dodon, care a vorbit despre un investitor rus, dar în condiții neclare”.

„Dacă actualul Guvern al Republicii Moldova și Președintele Igor Dodon vor merge mai departe pentru deschiderea celor două aeroporturi, atunci avem nevoie de transparență maximă și studiu de fezabilitate. Iar în cazul parteneriatelor public-private avem nevoie să știm cine sunt acei investitori”, consideră Ion Tăbîrță.

leave a reply