Experții prevăd o scădere a numărului de îmbolnăviri de cancer pulmonar, datorită dispozitivelor alternative țigărilor  

Trecerea de la țigări obișnuite la noile alternative, cum ar fi dispozitivele de încălzire a tutunului, vapingul ori țigările electronice, ar putea scădea incidența cazurilor de cancer pulmonar printre fumători. Experți susțin că fumătorii care au ales dispozitivele electronice inhalează un număr mai redus de substanțe toxice. Această concluzie a fost prezentată în cadrul Conferinței Internaționale pentru reducerea riscurilor asociate bolilor netransmisibile, care s-a desfășurat recent, la Paris.

Medicul oncolog de la spitalul „Regele Eduard VII” din Londra, Peter Harper, a explicat că alternativele țigărilor obișnuite nu sunt inofensive, dar presupun mai puține riscuri.

Orientarea către un produs mai puțin dăunător ar elimina cauza majoră a deceselor provocate de cancerul pulmonar, iar această tranziție este o opțiune mai bună decât fumatul clasic. De aceeași părere este și David Zaridze, medic oncolog, președinte al  Societății Ruse de Cancer, care a subliniat că informațiile pe care le au la dispoziție medicii indică faptul că aceste alternative au potențialul de a reduce incidența deceselor cauzate de cancerul pulmonar.

„Prevenirea bazată pe dovezi este cea mai inteligentă metodă de a reduce rata mortalității, cauzată de obiceiurile dăunătoare, cum ar fi fumatul, sau consumul de alcool”, a afirmat Zaridze.

Laura Rosen, specialist în domeniul sănătății publice și profesoară la Universitatea din Tel Aviv, a recunoscut că nu există studii cu privire la efectele pe termen lung ale utilizării țigărilor electronice și ale altor dispozitive electronice fără fum. Dar, potrivit ei, studiile denotă că se așteaptă o incidență mai mică a numărului de îmbolnăviri de cancer pulmonar datorită tranziției de la fumatul tradițional, la cel alternativ.

Consumul de nicotină predispune la boli cardiovasculare”

În context, Laura Rosen a mai afirmat că nu există dovezi care ar demonstra că țigările electronice ar cauza cancer, iar acest factor o determină să creadă că numărul de îmbolnăviri de cancer pulmonar va scădea, în viitor. Totodată, specialista în sănătate publică din Israel a menționat că nicotina are, totuși, efecte nocive asupra sistemului cardiovascular. Laura Rosen a mai adăugat că, la fel ca și țigările, dispozitivele electronice sunt dăunătoare inimii, dar toxicitatea acestora s-a dovedit a fi cu mult mai mică și, per ansablu, acestea nu dăunează organismului uman în măsura în care o fac țigările clasice.

Conform estimărilor, aproximativ 51 de milioane de oameni utilizează dispozitive electronice, iar în viitorul apropiat vor fi publicate studii despre persoanele care le folosesc o perioadă îndelungată. Astfel, informațiile despre efectele pe termen lung ale fumatului alternativ vor putea fi analizate de experți și oferite publicului larg.

Fiind întrebată dacă ar recomanda tranziția de la fumatul tradițional la cel alternativ, Laura Rosen a menționat că singurul lucru pe care îl poate recomanda este „să se renunțe la fumat cât mai curând” și a făcut apel către producătorii de dispozitive electronice, ca produsele pe care aceștia le dezvoltă, să nu fie prezentate într-o manieră atractivă pentru tineri.

„Nu susțin strategia de luptă împotriva fumatului a OMS

Medicul oncolog, Peter Harper, nu susține strategia Organizației Mondiale a Sănătății împotriva tutunului. În opinia acestuia, politicile OMS se axează exclusiv pe tratamente farmacologice sub supraveghere medicală.

De aceeași părere este și Laura Rosen, care a analizat datele privind succesul acestor  tratamente și a ajuns la concluzia că în mai mult de 80 la sută dintre cazuri, acestea nu conving majoritatea fumătorilor să se lase de fumat pe termen lung.

Potrivit studiului „Controlul tutunului 2006”, în prima lună de tratament, aproximativ 70 la sută dintre fumători se lasă temporar de fumat, însă ulterior numărul fumătorilor fără recidive, pe o perioadă mai mare de o lună, scade la 20 la sută, ajungând la 14%, după 4 ani.

leave a reply