NordNews
Avem ce spune

Familiile vulnerabile din R.Moldova vor beneficia de ajutor de până la 4000 de lei. Marcel Spătari: „Vrem să prevenim separarea copiilor de părinți”

Circa 25 de mii de familii cu copii din Republica Moldova vor beneficia de ajutor din partea statului. Acesta poate ajunge până la patru mii de lei. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, prin intermediul acestui ajutor se urmărește separarea copiilor de părinți și îmbunătățirea condițiilor de trai al tinerelor familii. Ajutorul bănesc va fi acordat în perioada septembrie 2022-septembrie 2023, în cadrul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, prin intermediul structurilor teritoriale de asistență socială.

 „Împreună cu UNICEF vom implementa mai multe măsuri de susținere a familiilor vulnerabile cu copii mici, de exemplu în programul  „Familia” avem o măsură care vizează circa 25 mii de familii cu vulnerabilități și cu copii care sunt în situații de risc. Este vorba despre un serviciu social sprijin pentru familiile cu copii care poate fi de până la patru mii de lei, dar sunt bani care trebuie utilizați cu un scop foarte concret, nu sunt bani care pur și simplu se dau familiei. Familia care beneficiază de acest sprijin trebuie să cheltuiască banii strict pentru necesitățile copiilor, de exemplu: rechizite școlare, haine, produse de îngrijire, pentru ca să prevenim separarea copiilor de părinți, acesta este obiectivul seviciului, a declarat Marcel Spătari.

Ministrul muncii a mai menționat că și anul acesta cetățenii vor beneficia de compensații la gaze în sezonul rece, care vor fi indicate direct în factură în funcție, de cele patru categorii de vulnerabilitate care vor fi stabilite de către guvern.

 „Programul de compensații pentru familii va fi similar cu cel de anul trecut. Bugetele pentru compensații este semnificativ mai mari în comparație cu anul trect. Compensațiile, de asemenea vor fi oferite în factură iar gospodăriile vor fi înregistrate în sistemul informațional de vulnerabilitate energetică, a mai menționat politicianul.

 

1 Comentariu
  1. Eugenia Cojocari spune

    Ok bine e super asa ajutor dar la familii cu 3 si mai multi copii tot le dati asa ajutor sau numai cei care isi vad numai de bautura si iutata de copiii

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"